Publică un anunț
piatasud.md

O seară cinematografică la Cahul cu regizorul Dumitru Grosei

O seară cinematografică la Cahul cu regizorul Dumitru Grosei

Duminică, 23 iulie 2023 începând cu ora 17:00, în sala de spectacole a Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul se va desfășura o seară cinematografică de pentru pasionații de film. Cei care vor avea agenda liberă în această zi vor avea oportunitatea să se bucure de două producții semnate de regizorul Dumitru Grosei.

Unul din acestea este filmul TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST. Filmul TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST este despre ultimele ore din viața unui tânăr rocker din Chișinău. Din cauza conjuncturii sociale, tânărul nu poate trăi așa cum îi place lui – să facă doar muzică. El este nevoit să mai practice și alte meserii, ca să se poată întreține. Una din aceste meserii este și taximetria, pe care el o practică ocazional, fără să știe a conduce mașina foarte bine.

Această stare de lucruri are ca și consecință un groaznic accident, în care el moare împreună cu un client din Germania, venit să-și caute mormântul bunicului său, mort în cel de al Doilea Război Mondial. Povestea personajului din filmul TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST, reflectă condiția artistului din Moldova și din majoritatea țărilor Europei de Est.

Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=eR9pry9wE8E

Al doilea film – CADOUL, povestește experiența de maturizare a unui copil care primește de la tatăl său drept cadou de Crăciun un binoclu, dar băiatul vrea mai mult, el vrea să meargă cu tatăl la vânătoare. Dorința lui Victor, puștiul din film, îi este împlinită. La vânătoarea el este însă forțat de tatăl său să se confrunte cu realitatea brutală și grotească a ritualului de maturizare.

Trailer-ul oficial al filmului CADOUL: https://www.youtube.com/watch?v=apR4_QvLc90

Proiecția celor două filme va fi urmată de discuții privind tematica abordată la care va participa și regizorul Dumitru Grosei.

Articole similare