Publică un anunț
piatasud.md

Parlamentul European prelungește liberalizarea comerțului cu R. Moldova

Parlamentul European prelungește liberalizarea comerțului cu R. Moldova

Un vot important a avut loc astăzi în Parlamentul European, unde s-a decis prelungirea cu un an a liberalizării comerțului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Această victorie importantă consolidează relațiile economice dintre cele două părți și demonstrează sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

”În 2023, peste 65% din exporturile noastre au fost către Uniunea Europeană.Din iulie 2022, producătorii moldoveni pot exporta mai ușor strugurii de masă, roșiile, usturoiul, merele, cireșele, prunele și sucul de struguri”, se menționează pe pagina Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Eurodeputatului Siegfried Mureșan a scris pe pagina sa de Facebook:

”Tocmai am votat, cu largă majoritate în plenul Parlamentului European, decizia de a prelungi cu un an măsura de liberalizare a comerțului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Rezultatul votului: 459 de voturi „pentru”, 65 „împotrivă” și 57 de abțineri.Prin acest vot, suspendăm pentru încă un an taxele vamale la toate produsele exportate din Republica Moldova spre Uniunea Europeană care încă erau suspuse acestor taxe.Noi, Parlamentul European, dovedim că suntem din nou uniți în a aproba rapid toate formele de sprijin pentru Republica Moldova. Votul de astăzi vine la doar câteva săptămâni de la publicarea propunerii legislative de către Comisia Europeană. Ne-am asigurat, în felul acesta, că măsura intră în vigoare la timp, înainte de a expira actuala decizie de liberalizare, pe 24 iulie 2024”.

Această prelungire a liberalizării comerțului este o veste excelentă pentru Republica Moldova și reprezintă un pas important pe calea integrării europene.

”Vedem că Republica Moldova se integrează din ce în ce mai mult în Uniunea Europeană și ne pregătim de începerea negocierilor de aderare. De aceea, vrem ca legăturile economice cu Moldova să crească cât mai mult, cât mai repede și vrem ca întreprinzătorii din Republica Moldova să beneficieze cât mai mult de pe urma apropierii de Uniunea Europeană.Multe produse din Republica Moldova, în special fructele și legumele, sunt apreciate pe piețele din întreaga Uniune Europeană. Decizia de prelungire a liberalizării, care permite Republicii Moldova să exporte aceste produse pe toată piața europeană, este benefică atât pentru Republica Moldova, cât și pentru piața europeană”.

Articole similare