Pașapoartele care vor deschide cel mai larg lumea după ce va dispărea pandemia
Zilele în care puteam să mergem la aeroport fluturând pașaportul și să ne urcăm în primul avion spre destinația preferată au rămas o amintire îndepărtată. Pandemia a schimbat radical totul – și încă nu știm până când, transmite hotnews.ro
Pretutindeni se introduc noi restricții, dar și după ce vor fi ridicate se pare că vaccinarea va fi cerută înainte de călătorie. Henley Passport Index a publicat ultimul său raport, preluat de CNN Travel.
Japonia este în fruntea listei
Cetățenii din Asia continuă să dețină cele mai puternice pașapoarte. Indexul nu ia în considerație restricțiile temporare, așa că Japonia este în continuare lider, oferind acces fără viză sau cu viză la sosire pentru 191 de destinații din lume. Singapore este pe locul al doilea cu 190, iar Coreea de Sud și Germania împart locul al treilea cu 189. Puțin mai jos se află Noua Zeelandă, pe locul al șaptelea cu 185, iar Australia pe opt cu 184.
Dominația zonei Asia-Pacific este un fenomen relativ nou în istoria de 16 ani a indexului. Statele Unite, Regatul Unit și țările din UE erau lideri tradiționali, dar așa cum spun cei de la Henley & Partners, „experții consideră că regiunea Asia-Pacific va continua să-și întărească poziția, întrucât cuprinde țări care au început procesul de recuperare post- pandemie”.
Cazurile cu coronavirus continuă să crească puternic atât în SUA, cât și în UK, regatul fiind centrul unei noi variante cu răspândire rapidă. În consecință, restricțiile temporare de deplasare legate de acest fapt înseamnă că – deși SUA și UK sunt pe locul al șaptelea – deținătorii de pașapoarte americane pot călători spre mai puțin de 75 de destinații, iar britanicii spre mai puțin de 70.
Emiratele Arabe Unite sunt de neoprit
Henley & Partners notează că între țări au fost puține acorduri de vize de semnalat în 2020 – EAU fiind o excepție remarcabilă. Emiratele au semnat mai multe acorduri reciproce de eliminare a vizelor, inclusiv unul istoric cu Israelul, mijlocit de SUA, de stabilire a legăturilor oficiale și de acces liber pentru cetățenii din ambele țări. Ele ocupă locul al 16-lea în index, cu acces fără vize sau cu vize la sosire pentru 173 de destinații. Este o ascensiune incredibilă după ce a demarat indexul în 2016, când țara era clasată a 62-a, cu doar 35.
”Fiecare pe cont propriu”
„În urmă cu doar un an, semnele erau că ratele de mobilitate globală vor continua să crească, că libertatea de călătorie va spori și că posesorii de pașapoarte puternice se vor bucura de mai mult acces ca niciodată”, spune Christian H. Kaelin, președinte la Henley & Partners și inițiator al indexului. „Restricțiile globale au negat aceste perspective, iar pe măsură ce ele încep să fie ridicate, ultima ediție a indexului este doar o semnalare a ceea ce înseamnă în realitate puterea pașaportului într-o lume întoarsă pe dos de pandemie”.
Nu ar trebui să ne așteptăm la o revenire la situația anterioară pandemiei în termeni de mobilitate globală, spune Parag Khanna, autor al cărții „The Future is Asian”, fondator și managing partner la firma de consultanță FutureMap din Singapore. S-ar putea să nu mai fie cazul ca doar cetățenia să deschidă ușile.
„Și pentru pașapoarte încă puternice ca Japonia, SUA, Coreea de Sud și membrele UE, vor fi cerute protocoale adiționale pentru a redobândi o mobilitate relativ fără opreliști. Tinerii de azi sunt conștienți social, preocupați de mediu și mai puțin naționaliști, toate făcându-i să fie generația cu cel mai mare potențial de mobilitate din istoria omenirii. Aceasta semnalează o reorientare majoră în mobilitate – de la fiecare țară pentru ea însăși la fiecare persoană pentru ea însăși”.
Cele mai bune pașapoarte din 2021:
1. Japonia (191 de destinații)
2. Singapore (190)
3. Coreea de Sud, Germania (189)
4. Italia, Finlanda, Spania, Luxemburg (188)
5. Danemarca, Austria (187)
6. Suedia, Franța, Portugalia, Țările de Jos, Irlanda (186)
7. Elveția, Statele Unite, Regatul Unit, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă (185)
8. Grecia, Malta, Republica Cehă, Australia (184)
9. Canada (183)
10. Ungaria (181)
Mai multe țări au acces fără viză sau cu viză la sosire în mai puțin de 40 de destinații: Coreea de Nord (39), Libia, Nepal (38), Teritoriile palestiniene (37), Somalia, Yemen (33), Pakistan (32), Siria (29), Irak (28), Afganistan (26).