Publică un anunț
piatasud.md

Peste 1000 de locuitori din raionul Cahul au aflat care este nivelul glucozei în sânge

Peste 1000 de locuitori din raionul Cahul au aflat care este nivelul glucozei în sânge

Fără rând şi fără îndreptare de la medicul de familie, locuitorii raionului Cahul au putut face analize, şi să consulte medicii de profil absolut gratis.

Acţiunea este desfăşurată în ajunul Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat şi are scopul să prevină şi identifice cazuri de îmbolnăvire în rândurile populaţiei.

În Raionul Cahul, au fost organizate 7 puncte care au activat pe  tot parcursul zilei, medicii reuşind să preia probe de sânge de la peste 1000 de persoane. 

Rezultatul testului era transmis instantaneu participanţilor la screen-ing,  iar cei a cărui nivel de glucoză în sânge nu corespundea normei, erau direcţionaţi la medicii de profil. 

Persoanele care au trecut în această zi controlul ne-au comunicat că este o iniţiativă bună, şi astfel pot monitoriza eficient starea de sănătate şi astfel pot preveni dezvoltarea bolii. 

Testul al stabilirea nivelului de glucoză în sânge a fost trecut si de persoanele care suferă de mai mult timp de această maladie, aceştia având posibilitatea să controleze încă o dată starea în care se află. 

Potrivit lui Alexandru Hagioglo, Şeful interimar al Centrului Sănătate Cahul, în raionul Cahul sunt înregistraţi circa 3500 de pacienţi cu diabet zaharat. 

„Această maladie afectează şi pe cel bogat şi pe cel sărac. Este o maladie care nu doare. Diabetul zaharat păşeşte cu paşi gigantici. Pentru a preveni diabetul zaharat sunt un şir de măsuri care sunt în putinţa fiecărui cetăţean: diminuarea stresului, un mod sănătos de viaţă, alimentaţia sănătoasă, hipodinamia şi să combatem consumul excesiv de alcool ca această maladie să fie preîntâmpinată” n-ea declarat domnul Hagioglo.

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății și a Federației Internaționale a Diabetului. Această zia a devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial, în prezent sunt, peste 250 de milioane de persoane care suferă de diabet, iar până în 2025 numărul bolnavilor ar putea ajunge la 380 de milioane. În Moldova mai mult de 55 de mii de persoane suferă de diabet zaharat.

Articole similare