Peste 2 la sută din populația țării a fost vaccinată anti-COVID

Peste 2 la sută din populația țării a fost vaccinată anti-COVID

Un număr de 68902 persoane, ce reprezintă peste 2% procente din populația țării, au fost vaccinate împotriva COVID-19, comunică MOLDPRES.

Conducerea Agenției Naționale de Sănătate Publică a anunțat astăzi că, în cele șase săptămâni de vaccinare, au fost imunizați 60 la sută din angajații sistemului medical și circa 30 la sută din angajații și beneficiarii centrelor de plasament.

Conform surse citate, până în prezent, în R. Moldova au ajuns 112970 doze de vaccin, dintre acestea 86400 au fost AstraZeneca, 24570 doze de Pfizer-BioNTech și 2000 de doze de vaccin Sinopharm. Din loturile de AstraZeneca au fost utilizate peste 73 la sută, iar din lotul de Pfizer-BioNTech au fost administrate 99 la sută din doze.

Potrivit surse citate, campania de vaccinare a început să dea primele rezultate, fiind atestată o scădere a morbidității în rândul lucrătorilor medicali. Astfel, autoritățile recomandă să fie continuată imunizarea cu toate vaccinurile disponibile.

Aceleași surse au anunțat că, din 2 martie și până în prezent, în țară au fost monitorizate peste 1000 de evenimente post imunizare, marea majoritate au fost reacții adverse ușoare ce includ febră și dureri musculare.

Toate persoanele vaccinate sunt înregistrate în registrul electronic de vaccinare COVID-19.

Articole similare