Plantație de căpșuni. Istoria de succes a familiei Razloga din raionul Cahul

Plantație de căpșuni. Istoria de succes a familiei Razloga din raionul Cahul

Studia în anul doi de facultate când au decis să-și deschidă propria afacere. Este istoria a doi tineri din raionul Cahul. Fără prea multă experiență în agricultură și fără investiții, familia Razloga din satul Borceag au sădit 70 ari de plantații de căpșuni. În prezent, cuplul din sudul țării se ocupă de creșterea și comercializarea căpșunelor de aproape cinci ani. 

Ideea a apărut din senin. Având acel pământ m-am gândit că trebuie să-l folosesc cumva. M-am gândi să sădesc o livadă, dar pentru aceasta era nevoie de utilaje, m-am gândit să mă ocup cu creșterea și producerea grânelor, dar am ajuns la concluzia că nu am un buget și destul pământ pentru a dezvolta această idee. Până la final am decis să plantez căpșuni, fiindcă aici este nevoie de lucru manual, nu ai nevoie de tractoare și alte utilaje”, a recunoscut Eduard Razloga.

Tânărul spune că, inițial, i-a fost complicat, pentru că în timp ce studia la Universitatea Agrară, trebuia să reușească să dezvolte afacerea cu pomușoare. În primii ani, recunoaște Eduard, au înregistrat pierderi financiare.

Fiecare învață din greșelile sale, cam asta am făcut-o și eu. Acum cinci ani am cumpărat pentru prima dată 2500 de fire de răsad, soiul Elizaveta 2 din raionul Edineț. Am ales acest soi fiindcă, după câte m-am informat, anume acest soi rezistă la temperaturi și crește în tipul de sol pe care îl avem. Aceste plante le-am plantat așa, fără irigație, peliculă și alte resurse necesare pentru care atunci nu aveam bani. Până într-un final în toamnă am ajuns cu doar 700 de fire din cele 2500. În al doilea an am hotărât să cumpăr 10 mii de fire, dar să-i fac plantei toate condițiile necesare. Din nou, din cauza bugetului am căutat peliculă mai ieftină, dar până într-un final și anul doi am dat-o în bară. După două săptămâni după  plantație toată pelicula mi s-a ars și din nou plantele au fost aproape distruse”, a mai spus tânărul.

În pofida pierderilor financiare, tânărul s-a ambiționat și a continuat. În următorii ani, Eduard a investit în utilaje și a creat toate condițiile pentru ca plantele să crească sănătos și să de-a roadă. După câțiva ani de muncă asiduă, în acest an, vor culege prima roadă și o vor scoate pe piață.

Anul acesta am plantat o parcelă nouă după tehnologia europeană, dar am plantat și o parcelă de „plantație mamă”. Această plantă este pentru a crește propriul răsad. Astfel, nu va mai trebui să cumpăr materialul săditor, dar voi putea și vinde răsadul”, a spus Eduard.

Carmelina Razloga se implică și ea în procesul de lucru. „Eu îl ajut cu munca fizică nu atât de grea, îl susțin și sunt mândră că avem succese până în prezent. Eu mă ocup cu partea de marketing, fac postări pe paginile de socializare pentru a da de știre oamenilor când este roada și nu doar. Sperăm ca toate planurile noastre să devină realitate și să ne atingem scopurile”, a recunoscut tânăra.

Cuplul spune că urmează să-și cumpere și un frigider de mari dimensiuni, unde să poată păstra pomușoarele. De asemenea, cei doi vor să ofere și servicii de curierat, pentru ca să ajungă cu produsele lor în orice colț al țării. Familia Razloga visează să-și extindă plantațiile, iar curând urmează să-și deschidă o gospodărie țărănească în localitate.

Articole similare