Prețul unui bilet pentru ruta Cahul – Chișinău va crește până la 110 lei
După 3 zile de proteste ale transportatorilor, azi s-a ajuns la un numitor comun privind tariful pentru servicii.
În urma ședinței de azi, conform informațiilor preliminare, s-a ajuns la consensul ca tariful pentru călătoriile interurbane va crește de la 60 de bani la 70 de bani pentru un kilometru, iar pentru cele raionale – de la 60 la 80 de bani.
Pentru pasagerii din Cahul care vor să ajungă la Chișinău, și achitau pentru un bilet de călătorie 94,80 lei, după majorarea tarifului, aceștia vor fi nevoiți să scoată din buzunar 110,60 lei pentru un bilet.
Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa a făcut un șir de declarații după după ședința de astăzi, care a avut loc la Guvern.
Alexa a spus că momentul critic și revoluționar a fost depășit, iar protestele transportatorilor se încheie aici.
„ A fost o discuție constructivă. Și ministerul și transportatorii au făcut pașii necesari pentru ameliorarea situației. Ne-a fost promisă redacția ordinului pentru ziua de luni. Preliminar avem aceste date: 70 de bani pentru rutele interurbane și 80 de bani pentru rutele raionale, dar mai sunt niște detalii tehnice care trebuie să le definitivăm”, a spus Oleg Alexa, citat de realitatea.md.
În urma ședinței, transportatorii s-au ales cu promisiunea că vor primi sprijinul ministerului atâta timp cât nu vor provoca anumite daune bugetului de stat.
„Atât ministrul cât și transportatorii conștientizăm că ar fi bine ca anul acesta povara pe care o punem pe umerii călătorilor să se încheie aici, iar eventualele scumpiri să fie compensate din contul restituirii accizelor. Sper să fim înțelegi de către minister în primul rând. Avem promisiunea că va fi lansat un program de minister privind transportul ilicit, chiar în luna martie. Ce ține de gări am discutat ca fiecare problemă să aibă o soluție și să o discutăm. Avem promisiunea că vom avea susținere în măsura în care aceasta nu va cauza daune bugetului de stat”, a conchis președintele, după ședința de la Guvern cu reprezentanții MIDR.
Realitatea.md menționează că transportatorii au protestat în zilele de 7, 8 și 9 februarie cu suspendarea rutelor regulate naționale. Aceasta după ce nu au primit un răspuns din partea autorităților la solicitarea lor privind majorarea tarifului la serviciile de transport și la serviciile de autogară.