Prima universitate europeană din Moldova: Universitatea din Taraclia devine filială a unei instituții bulgare
Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia va fi transformată într-o filială a Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria, marcând deschiderea primei universități europene din Republica Moldova.
Acordul dintre guvernele de la Chișinău și Sofia a fost aprobat, aducând noi specialități precum Administrare și Management în Agricultură, Electronică, Electrotehnică și Automatizare.
Secretarul de stat, Galina Rusu, a menționat că transformarea universității va crea oportunități de formare profesională și va deschide calea către diplome recunoscute pe piața muncii din Europa. Predarea se va face în română, bulgară și engleză, iar finanțarea va fi asigurată de universitatea bulgară.
„În prezent, Universitatea de Stat „Grigore Ţamblac” din Taraclia are aproximativ 150 de studenţi care învaţă la una dintre cele şase specialităţi din domeniul ştiinţelor pedagogice. inanţarea sucursalei va fi asigurată de către universitatea bulgară, iar studenţii vor avea avea şi burse”, a declarat secretara de stat