Record la vaccinări în țările unde cetățenii au o gândire critică mai dezvoltată

Record la vaccinări în țările unde cetățenii au o gândire critică mai dezvoltată

În unele țări din Europa, procentul de vaccinare a depășit 80% în rândul adulților, în timp ce în altele este sub 25%. Cele mai mari performanțe în privința vaccinării le-au înregistrat țările din nord-vestul Europei, iar țările cu cele mai slabe rate sunt în partea de sud-est a continentului. Experții afirmă că statele cu un nivel mai înalt de vaccinare ocupă poziții de frunte și în clasamentul țărilor cu un nivel mai mare de alfabetizare media (Media Literacy Index). Altfel spus, acolo unde oamenii cu o gândire critică mai dezvoltată, și rata vaccinării e mai mare, deoarece nu s-au lăsat manipulați de dezinformarea cu privire la vaccinuri.

Portugalia este acum țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, potrivit datelor Our World In Data. Până pe 10 noiembrie, țara a reușit să atingă un procent de 89%. Malta cu 84%, Islanda cu 83% și Spania cu 82% vaccinați în rândul populației adulte sunt țările care urmează după Portugalia. 

Dacă comparăm datele vaccinării cu datele Media Literacy Index 2021 (Indicele de alfabetizare media 2021), vom constata că statele cu cea mai înaltă rată de vaccinare sunt și mai educate din punct de vedere mediatic. Bunăoară, Finlanda (locul 1 în Media Literacy Index) a atins un nivel de vaccinare de 77%, în Danemarca (2), la fel, rata de imunizare este de 77%, Estonia (3) are un indice de vaccinare de 61%, Suedia (4) are 71% vaccinați în rândul populației adulte, iar Irlanda (5) a atins rata de 77%. 

La polul opus, țările europene cu mai mică rată de vaccinare sunt la coada clasamentului privind alfabetizarea media. Astfel, țările cu cele mai puține persoane vaccinate sunt Macedonia De Nord (41%), Albania (36%), România (29%), Bosnia și Herțegovina (24%), iar Bulgaria ocupă în prezent cel mai mic procent la imunizarea împotriva COVID-19 cu o rată de 16%. 

Experta în sănătate publică Ala Tocarciuc susține că țările cu un nivel înalt al indicelui de alfabetizare au și cel mai mare potențial de a rezista impactului negativ al știrilor false și al dezinformării. „Din aceste date se vede că este o corelație între indicele de alfabetizare media și rata de vaccinare. Deoarece mass-media are un rol important în campania de vaccinare, este importantă și capacitatea oamenilor de a percepe informațiile prezentate de mass-media. Eu văd un rol imens și o responsabilitate enormă a jurnaliștilor pentru susținerea procesului de vaccinare în Moldova. Trebuie să ridicăm nivelul de alfabetizare media, inclusiv prin dezvoltarea abilităților de gândire critică a populației. În așa fel, oamenii nu vor mai putea fi manipulați și de sine stătător vor face deosebirea între informația falsă și cea adevărată”, afirmă experta.

Acest articol este publicat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.

Mariana Jacot,

Asociația Presei Independente

Articole similare