„Regretăm existența faptului înregistrat video”: Curtea de Apel Cahul, despre întâlnirea dintre avocatul lui Șor și judecătorul raportor în dosar (DOC)
„Regretăm existența faptului înregistrat video”. Este reacția Curții de Apel Cahul, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare video în care apare Nicolae Bojenco, unul dintre avocații lui Ilan Șor, dar și judecătorul raportor în dosarul Șor, Tudor Berdilă. Apărătorul a confirmat întâlnirea și a declarat că a fost una întâmplătoare. Tot el a afirmat că i-a dat magistratului o pungă neagră în care s-ar fi aflat o ciocolată și o sticlă de vin. AGORA a solicitat instanței să vină cu o reacție la cele întâmplate, în contextul în care dosarul Șor se află în gestiunea Curții de Apel Cahul. Instituția, însă, nu a venit cu o poziție în acest sens, transmite agora.md
Jurnaliștii au solicitat CA Cahul opinia instituției, dar și să concretizare dacă imaginile apărute în spațiul public nu pot fi motiv pentru suspiciuni de părtinire din partea magistratului Tudor Berdilă.
„Este înafara competențelor și atribuțiilor administrației unei instanțe judecătorești de a da apreciere evenimentelor cu implicarea unui magistrat, chiar dacă activează în instanța respectivă”, se arată în răspuns.
În același timp, instituția susține că Berdilă a venit cu o reacție la cele întâmplate, asta deși o astfel de declarație nu a fost vizibliă în spațiul public.
AGORA va reveni cu reacția magistratului de îndată ce o vom obține.
CA Cahul va examina, în continuare, dosarul Șor
Curtea de Apel Cahul va examina în continuare dosarul Șor. Se întâmplă după ce magistrații Curții Supreme de Justiție au respins ca fiind neîntemeiată cererea înaintată de unul dintre avocații lui Ilan Șor, cererea privind strămutarea judecării dosarului de la Curtea de Apel Cahul la o altă instanță egală în grad. De altfel, cererea fost depusă de avocatul Nicoale Bojenco, cel care a fost surprins oferindu-i o pungă magistratului raportor din cadrul instanței de la Cahul.
Aceasta este a șasea cerere de strămutare depusă de avocații lui Șor, în acest caz încheierea emisă de Curtea Supremă de Justiție (CSJ) fiind irevocabilă.
Întâlnirea celor doi
Unul dintre avocații care apără în instanță interesele lui Ilan Șor s-a întâlnit recent cu un magistrat de la Curtea de Apel Cahul, acolo unde în prezent este pe rol dosarul liderului Partidului Politic Șor. Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere reiese că ar fi vorba de magistratul Tudor Berdilă și avocatul Nicolae Bojenco. Mai mult, în imagini se vede cum acesta din urmă îi transmite judecătorului o pungă neagră.
Avocatul Nicolae Bojenco a confirmat că această întâlnire a avut loc, dar a menționat că a fost una neplanificată.
„Nu a fost nicio întâlnire privată. Ne-am văzut la o spălătorie auto. Noi ne cunoaștem din 2003. Înainte de Paști m-am întâlnit cu el întâmplător. Am venit și eu la spălătorie să-mi spăl salonul. Nu i-am transmis nimic. A fost un vin alb și o ciocolată, care nu era destinată dumnealui, dar dacă tot m-am întâlnit cu el, l-am felicitat cu ocazia sărbătorilor”, ne-a spus Nicolae Bojenco.
Avocatul spune că anterior a avut anumite relații profesionale cu judecătorul și că a declarat acest potențial conflict de interese în cadrul ședințelor de judecată.
„Noi am înregistrat o propunere de abținere în una din primele ședințe, ca să fie reflectat în materialele cauzei penale. Această solicitare nici nu a fost pusă în discuție, motiv pentru care am depus cerere de recuzare a completului de judecată. Eu sunt avocat numit din oficiu. Am propus în ședință să fiu înlăturat, pentru că Ilan Șor are avocați prin contract. Curtea de Apel insistă să fiu mereu eu prezent. Cu Ilan Șor nu am discutat niciodată în viață”, a mai menționat Bojenco.
Tudor Berdilă, judecător raportor în dosarul Șor
Tudor Berdilă a fost desemnat, la 2 martie curent, drept magistrat raportor în completul de judecători de la Curtea de Apel (CA) Cahul în dosarul politicianului Ilan Șor. Asta după ce președinta Maia Sandu a semnat decretul de eliberare din funcție a judecătoarei Nina Veleva, care făcea parte din completul respectiv, transmite anticoruptie.md.
Tudor Berdilă este judecător de 12 ani, promovat la Curtea de Apel Cahul în 2017. În noiembrie 2018, Berdilă intenționa să plece sistemul judecătoresc. Cererea lui de demisie a fost aprobată de CSM, dar, ulterior, judecătorul s-a răzgândit.