Doi tineri, condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omor comis cu deosebită cruzime, la Soroca

Doi tineri, condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omor comis cu deosebită cruzime, la Soroca
imagine simbol

Procuratura Soroca anunță condamnarea la câte 20 de ani de închisoare a doi tineri în vârstă de 21 și 22 de ani, pentru omor comis cu deosebită cruzime.

Potrivit probelor, la 14 septembrie 2025, pe timp de noapte, inculpații au mers la domiciliul victimei din satul Ocolina, raionul Soroca. Acolo, după un conflict, i-au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, de la care, bărbatul și-a pierdut cunoștința.

Apoi, cei doi, continuându-și acțiunile sale infracționale, legând picioarele victimei cu o funie, l-au târât cu un cal în pădurea din extravilanul satului, la o distanță de 3 km de localitate. În timp ce unul din învinuiți ducea calul, celălalt îi aplica lovituri victimei, pentru a o împiedica să strige în ajutor.

La intrarea în pădure, făptașii i-au dezlegat picioarele bărbatului, după care, aceeași funie i-au înfășurat-o în jurul gâtului, și au început să tragă calul, în vederea strangulării părții vătămate. După ce l-au tras aproximativ 10 metri, văzând că nu survine decesul părții vătămate, au întreprins mai multe acțiuni pentru sugrumarea/strangularea victimei, fapte care au și dus până în final la decesul ei. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, făptuitorii au acoperit corpul neînsuflețit cu frunze.    

Inculpații și-au recunoscut vinovăția. Sentința este cu drept de apel.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru