S-a dat start concursului de selectare a localității care va deține titlul de ,,Capitala Tineretului 2025”. Vezi detalii
Autoritățile publice locale se pot înscrie la concursul de selectare a localității care va deține titlul de ,,Capitala Tineretului 2025”. Timp de un an, aceasta va beneficia de sprijin în dezvoltarea politicilor de tineret, inclusiv de suport metodologic și logistic în implementarea activităților de implicare a tinerilor.
Pe parcursul anului 2025, în localitatea câștigătoare, urmează să se desfășoare mai multe activități și evenimente dedicate tinerilor, inclusiv: Ziua Internațională a Tineretului, programul de granturi mici pentru susținerea inițiativelor civice ale tinerilor, diverse evenimente de promovare a modului sănătos de viață, activităţi de promovare a oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională etc.
Autoritățile publice locale pot depune dosarul până pe data de 28 octombrie 2024. Mai multe detalii despre condițiile de aplicare pot fi accesate pe pagina: https://tineret.gov.md/…/programul-capitala-tineretului/
„Capitala Tineretului” este un program național, elaborat de către Ministerul Educației și Cercetării și implementat de către Agenția Națională pentru Tineret. Orice localitate din Republica Moldova (cu excepția mun. Chișinău și localitățile deținătoarele ale titlului ,,Capitala Tineretului” în ultimii 3 ani), poate deveni Capitala Tineretului, devenind ulterior un model de dezvoltare pentru alte localități din țară.
Menționăm că în anul 2024, titlul de ,,Capitala Tineretului” a fost deținut de municipiul Cahul.
Pentru implementarea acestui program, din bugetul de stat va fi alocat un buget total de peste un milion de lei.