Scandal la Curtea de apel Cahul. Avocații lui Ilan Șor au chemat poliția /VIDEO

Scandal la Curtea de apel Cahul. Avocații lui Ilan Șor au chemat poliția /VIDEO

O nouă ședință în dosarul ce-l vizează pe deputatul Ilan Șor a decurs cu incidente astăzi, la Curtea de Apel Cahul. Avocații lui Ilan Șor au cerut intervenția poliției, acuzând responsabilii de la Curtea de Apel Cahul că nu țin cont de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19. De asemenea, juriștii sunt nemulțumiți că instanța nu a putut prezenta informații despre modul în care a fost repartizată cererea de recuzare a unui judecător și nici fișa de repartizare, transmite unimedia.info

„Ședința de judecată s-a desfășurat cu abateri chiar de la începutul acesteia, iar avocații au acordat atenția asupra încălcării normelor sanitare și a normelor stabilite în condițiile stării de urgență. Apărarea a cerut recuzarea unui judecător, dar cererea le-a fost respinsă. Însă, atunci când au solicitat informații despre modul în care a fost repartizată cererea, s-a adeverit că nu exista nici măcar fișa de repartizare, ceea ce sugerează faptul că acesta nu a fost repartizată în mod aleatoriu, dar a fost transmisă unui judecător anume.

În pofida insistenței avocaților de a li se prezenta informațiile despre modul cum a fost repartizată cererea, instanța de judecată nu a putut prezenta actele necesare”, se arată într-un comunicat al Partidului Șor.

„Această situație demonstrează că cererea a fost repartizată cu încălcarea procedurilor stabilite”, a spus avocatul Aureliu Colenco. El a anunțat că va depune sesizări la Consiliul Superior al Magistraturii și la Procuratura Generală pe marginea acestui caz.

Responsbaili de la Curtea de Apel Cahul nu au venit cu o reacție, deocamdată.

În cadrul aceleiași ședințe, instanța a respins solicitarea avocaților privind ridicarea excepției de neconstituționalitate la unele articole din Codul de Procedură Penală, „ceea ce reprezintă o fărădelege fără precedent”, se mai arată în comunicatul citat.

Articole similare