Starea de urgență în sectorul energetic: Ce măsuri intră în vigoare pentru a evita o criză majoră?

Starea de urgență în sectorul energetic: Ce măsuri intră în vigoare pentru a evita o criză majoră?
© imagine simbol

Astăzi, 16 decembrie, în Republica Moldova a fost declarată starea de urgență în sectorul energetic, conform deciziei Parlamentului. Măsura vine ca răspuns la riscul sistării livrărilor de gaze naturale de către Gazprom, iar Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a primit autoritatea de a emite dispoziții cu caracter executoriu pentru instituții, agenți economici și cetățeni.

Printre măsurile urgente se numără achiziții rapide de energie, alocarea fondurilor necesare, reorganizarea furnizorilor și implementarea unui sistem extins de protecție socială, inclusiv pentru cetățenii din regiunea transnistreană, pentru a preveni o criză umanitară.

Guvernul va face derogări temporare de la mai multe legi, inclusiv Codul Muncii și legi ce reglementează emisiile industriale sau importurile destinate ajutoarelor umanitare:

  • Coridoare verzi: Vor fi create pentru misiuni internaționale, echipamente umanitare și evacuarea cetățenilor străini sau apatrizilor (Legea 28/2024 și Legea 269/1994).
  • Emisii industriale: Creșterea temporară a emisiilor va permite utilizarea cărbunelui ca sursă de energie (Legea 227/2022).
  • Plăți oficiale în stânga Nistrului: Companiile și cetățenii din regiune vor folosi exclusiv sistemele legale de plată (Legea 114/2012).
  • Ajutoare medicale: Medicamente și echipamente neînregistrate vor putea fi acceptate pentru necesități umanitare (Legea 1409/1997 și Legea 1456/1993).
  • Sprijin pentru persoanele strămutate: Măsuri speciale pentru găzduirea internă a cetățenilor strămutați, fără statut de refugiat (Legea 436/2006 și Legea 435/2006).
  • Detașări urgente: Personalul poate fi trimis pentru reparații urgente ale rețelelor electrice din Ucraina (Codul Muncii 154/2003).
  • Ajutoare externe: Fondurile vor sprijini locuitorii din stânga Nistrului (Legea bugetului).
  • Scutiri vamale: Importurile umanitare vor fi exceptate de taxe și accize (Codul vamal 95/2021 și Codul fiscal 1163/1997).

Potrivit autorităților, Republica Moldova se confruntă cu riscuri majore de instabilitate energetică și economice severe, dacă livrările de gaze vor fi oprite, afectând inclusiv cei 300.000 de locuitori ai regiunii transnistrene.

Articole similare