Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat la 23 iunie decretul privind retragerea cetățeniei moldovenești a lui Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), condamnat pentru divulgarea secretului de stat. Documentul a fost publicat pe site-ul instituției prezidențiale.
Decizia vine la aproape două luni după ce șefa statului l-a grațiat pe Alexandru Bălan pentru a permite includerea acestuia într-un schimb internațional de persoane, în urma căruia doi ofițeri SIS reținuți în Federația Rusă au fost eliberați și au revenit în Republica Moldova.
Cei doi ofițeri moldoveni au fost arestați la Moscova în anul 2025, fiind acuzați de spionaj. Potrivit autorităților ruse, aceștia ar fi intrat pe teritoriul Federației Ruse folosind documente false și identități fictive pentru a desfășura activități considerate de Moscova drept o amenințare la adresa securității naționale.
Schimbul de persoane a fost realizat cu sprijinul diplomatic și operațional al Statelor Unite ale Americii, României și Poloniei. În cadrul operațiunii, cei doi cetățeni moldoveni au fost schimbați pe Alexandru Bălan, despre care autoritățile de la Chișinău au afirmat că a activat în interesul serviciilor speciale din Belarus, precum și pe Nina Popova, cetățeană a Federației Ruse.
După transferul în Belarus, Bălan a fost întâmpinat de reprezentanți ai serviciilor de securitate belaruse, imaginile apărute în spațiul public arătându-l primind flori la sosire.
Anterior, Maia Sandu declara că informațiile sensibile transmise de Alexandru Bălan către alte state au fost divulgate în perioada în care Republica Moldova se afla sub influența politică a fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.
Alexandru Bălan, care deținea cetățenia Republicii Moldova și a României, a fost reținut la 8 septembrie 2025 în municipiul Timișoara. Acesta era acuzat că ar fi furnizat informații clasificate referitoare la România serviciilor secrete din Belarus, considerate apropiate de Federația Rusă.
La 24 aprilie 2026, Bălan a fost extrădat din România și predat autorităților moldovenești. Cu câteva zile înainte, pe 15 aprilie, el fusese condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru divulgarea secretului de stat.