Operațiunea „Arsenal" în raionul Taraclia: 12 arme ridicate și 23 de procese-verbale întocmite /VIDEO

Operațiunea „Arsenal

Inspectoratul de Poliție Taraclia a organizat o serie de controale în rândul persoanelor care dețin legal arme de foc. Scopul operațiunii a fost verificarea modului în care cetățenii respectă prevederile legale privind deținerea, păstrarea și utilizarea armelor și munițiilor.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat mai multe încălcări, fiind întocmite 23 de procese-verbale contravenționale. De asemenea, 12 unități de armă au fost ridicate de la persoanele care nu au respectat cerințele legale.

În paralel cu acțiunile de control, mai mulți cetățeni au ales să predea benevol armele și munițiile pe care le dețineau. Astfel, 4 arme de foc și 46 de cartușe au ajuns în posesia autorităților, fără ca deținătorii să fie sancționați.

Totodată, în urma unei percheziții autorizate, polițiștii au depistat și ridicat încă o armă de foc.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Taraclia reamintesc populației că deținerea, păstrarea și utilizarea armelor de foc trebuie să fie efectuate strict în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Nerespectarea normelor legale atrage după sine răspundere contravențională sau penală, în funcție de gravitatea faptelor comise.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru