Poliția Republicii Moldova urmează să fie reorganizată structural, conform unui proiect de lege examinat recent de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament. Proiectul prevede instituirea a trei direcții regionale de poliție – Nord, Centru și Sud – și a două direcții teritoriale, pentru municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia.
Inițiativa, elaborată de Ministerul Afacerilor Interne, urmărește eficientizarea gestionării funcționale, reducerea cheltuielilor administrative și oferirea unor servicii publice de calitate, adaptate nevoilor cetățenilor.
Totodată, proiectul propune implementarea principiului „celei mai apropiate patrule”, ceea ce ar permite reducerea timpului de reacționare al poliției cu cel puțin 15 minute, chiar dacă intervenția are loc în afara sectorului sau raionului de reședință a patrulei.
Un alt aspect important vizează delimitarea clară a atribuțiilor dintre Poliție și Inspectoratul General de Carabinieri. În situații speciale, Poliția va putea interveni, la solicitarea IGC, în acțiuni de asigurare sau restabilire a ordinii publice.
Proiectul urmează să fie supus examinării în plenul Parlamentului.