Sprijin pentru biserica românească din Aluatu: mobilier bisericesc în stil tradițional românesc

Sprijin pentru biserica românească din Aluatu: mobilier bisericesc în stil tradițional românesc
biserica românească din Aluatu

Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Binecredinciosul Voievod Ștefan Cel Mare și Sfânt și Cuviosul Daniil Sihastru” din satul Aluatu, raionul Taraclia, implementează, în perioada 1 iulie – 15 noiembrie 2026, proiectul „Biserica din Aluatu – reper spiritual și identitar românesc”.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și reprezintă o nouă etapă în procesul de edificare și înzestrare a bisericii ortodoxe românești din localitate.

Inițiativa urmărește dotarea sfântului lăcaș cu mobilier bisericesc sculptat în stil tradițional românesc, necesar desfășurării în condiții adecvate a vieții liturgice și pastorale.

În cadrul proiectului vor fi realizate mai multe piese de mobilier liturgic sculptat, printre care catapeteasma, două tronuri arhierești, două tetrapoade, două analoguri, strana pentru cântăreți, 34 de strane pentru credincioși și 10 banchete destinate Sfântului Altar.

Realizarea acestor elemente în stil tradițional românesc urmărește nu doar funcționalizarea spațiului liturgic, ci și integrarea în arhitectura bisericii a unor elemente reprezentative pentru patrimoniul eclezial și artistic românesc.

Prin simbolistica și frumusețea sa, sculptura bisericească contribuie la crearea unui spațiu în care credința, tradiția și identitatea se întâlnesc și sunt transmise generațiilor viitoare.

Prin sprijinirea proiectului „Biserica din Aluatu – reper spiritual și identitar românesc”, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova contribuie la susținerea comunității românești dintr-o zonă multietnică a sudului Basarabiei, la păstrarea identității spirituale, lingvistice și culturale românești, precum și la continuarea misiunii Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru