Noul tarif pentru gazele naturale intră în vigoare astăzi. Astfel, consumatorii casnici vor achita 20,30 lei pentru un metru cub, cu 5,88 lei mai mult decât până acum, transmite IPN.
Potrivit Energocom, primele facturi calculate la noul tarif vor fi emise în octombrie, pentru consumul înregistrat în luna septembrie.
Majorarea tarifului a fost justificată prin creșterea costului de procurare a gazelor naturale. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică preciza că, la stabilirea tarifului au fost luate în calcul evoluția și volatilitatea cotațiilor de pe piețele europene, apropierea sezonului rece, precum și necesitatea completării stocurilor de gaze pentru sezonul 2026-2027.
Factura pentru consumul din august, care va fi emisă până pe 15 septembrie, va fi calculată la tariful vechi, de 14,42 lei pentru un metru cub.