piatasud.md

Trafic intens la frontieră de Paște: Recomandările Serviciului Vamal și ale Poliției de Frontieră pentru călători

Trafic intens la frontieră de Paște: Recomandările Serviciului Vamal și ale Poliției de Frontieră pentru călători
imagine simbol

În contextul sărbătorilor pascale, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră anunță măsuri speciale pentru a face față fluxului sporit de persoane și mijloace de transport la punctele de trecere a frontierei. Instituțiile recomandă cetățenilor să-și planifice călătoria din timp și să consulte situația actualizată a traficului pentru a evita aglomerațiile.

Potrivit autorităților, echipele de control vor activa în regim intensificat, fiind suplinit personalul din prima linie, deschise artere suplimentare de control și aplicată procedura „Revers” în caz de necesitate. Se vor separa fluxurile de vehicule și va fi asigurată o coordonare strânsă cu autoritățile de frontieră din România și Ucraina.

Cele mai solicitate puncte de trecere în această perioadă sunt Leușeni, Sculeni și Palanca. Pentru a evita timpii mari de așteptare, călătorii sunt îndemnați să ia în calcul și punctele alternative:

  • În loc de PTF Leușeni-Albița: se recomandă Leova-Bumbăta (08:00 - 20:00) sau Cahul-Oancea;
  • Pentru evitarea aglomerației la Sculeni: se pot alege Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut;
  • Alternativa pentru Palanca-Maiaki-Udobnoe: PTF Tudora-Starokazacie.

Informațiile actualizate privind traficul pot fi accesate online pe:

Pentru întrebări sau asistență:

  • Serviciul Vamal: 022 788 888
  • Poliția de Frontieră: 022 259 717

Autoritățile solicită călătorilor să manifeste răbdare și respect față de angajații din teren și ceilalți participanți la trafic, pentru o traversare în siguranță și cu cât mai puțin disconfort.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru