Publică un anunț
piatasud.md

Tatiana Zatâc: Măsurile care au fost impuse acum prin starea de urgenţă vin ca o perioadă de tranziţie pentru ceva mai restrictiv

Tatiana Zatâc: Măsurile care au fost impuse acum prin starea de urgenţă vin ca o perioadă de tranziţie pentru ceva mai restrictiv

Măsurile care au fost impuse acum prin starea de urgenţă vin ca o perioadă de tranziţie pentru ceva mai restrictiv, pentru că, din păcate, sunt puţin acceptate acele măsuri foarte necesare pentru combaterea pandemiei”, a spus Tatiana Zatâc, secretar de Stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA.

Acesta a menţionat că este foarte important de respectat măsurile simple de diminuare a infectării.

„Distanţarea, evitarea agolomeraţiei, spălatul frecvent pe mâini, purtarea măştii pe gură şi pe nas sunt măsuri care, din păcate nu s-au respectat. Vedem că, din păcate, aceste cerinţe sunt negate”, a declarat Tatiana Zatâc.

Potrivit secretarului de stat, în acest moment se lucrează asupra restricţiilor care, printre altele, ar putea ţine de reducerea deplasării persoanelor la serviciu, de distanţare.

„Nerespecatrea măsurilor se răsfrâng asupra sistemului de sănătate, dar şi a populaţiei, în general. Pe lângă acele eforturi pe care le face sistemul de sănătate pentru acordarea asistenţei medicale, avem suferinţa pacienţilor, a rudelor care au în familie persoane contaminate cu această boală gravă. Este important să demonstrăm ca populaţie că suntem capabili să respectăm aceste măsuri. În condiţiile respectării acestor măsuri, putem obţine un efect pozitiv asupra indicatorilor situaţiei epidemiologice”, a spus Tatiana Zatâc.

Angela Paraschiv, şefa Catedrei de epidemiologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie, a declarat în cadrul emisiunii că este prematur de vorbit despre o scădere reală a numărului de cazuri.

„Probabil că este o consecinţă a zilelor de weekend, când se efectuează mai puţine teste, Ar trebui ca, în următoarele zile, să continuăm să respectăm aceste măsuri, să nu ne relaxăm, pentru că ar putea fi o stare care să ne inducă în eroare, că situaţia se îmbunătăţeşte datorită acelor măsuri. Acele restricţii luate sunt foarte uşoare, care nu pot să se reflecte în indicatorii care îi înregistrăm acum”, a declarat Angela Paraschiv.

Menționăm că pe 6 aprilie, în Republica Moldova au fost înregistrate alte 773 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 (la Cahul 19 cazuri noi) și 46 de decese.

Articole similare