Trafic de droguri în sumă de peste 1,5 mln lei – 4 persoane reținute
Ofițerii Direcției investigații Centru și cei ai Direcției urmărire penală a INI, sub conducerea PCCOCS, au destructurat activitatea infracțională a unui grup criminal organizat, specializat în comercializarea drogurilor în mediul online, pe întreg teritoriul țării.
În rezultatul măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală efectuate în ultimile două luni, ofițerii de investigație au stabilit identitatea celor patru suspecți. Aceștia au vârste cuprinse între 30 și 45 de ani și sunt locuitori ai capitalei.
Suspecții procurau drogurile din Odesa și le introduceau în țară prin contrabandă. Ulterior, drogurile erau comercializate prin intermediul aplicației mobile ,,Telegram” și plasate în ascunzișuri pentru consumatorii finali.
31 de pastile de tip ,,ecstasy”, circa 500 de grame de droguri sintetice de tip „metadonă”, mijloace bănești, telefoane mobile, cântare electronice, obiecte destinate împachetării și consumului de droguri au fost depistate de polițiști în automobilul și domiciliul suspecților.
Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 1 500 000 lei. Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior au fost plasați în arest pentru 30 de zile.
Bănuiții nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetați pentru infracțiuni similare.
Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ei riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Polițiștii întreprind în continuare măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării persoanelor implicate.