Un grup de lucru va inspecta râurile din ţară pentru a asigura o utilizare rațională a apei
Ministerul Mediului a creat un grup de lucru ce va inspecta râurile din ţară, pentru o gestionare corespunzătoare și utilizare rațională a apei, în special în perioadele caracterizate prin precipitații reduse. Ecologiștii vor examina starea râurilor şi vor evalua impactul activităților umane asupra acestora, transmite MOLDPRES.
Grupul, condus de Gheorghe Hajder, secretar de stat la Ministerul Mediului, şi-a început activitatea cu o deplasare în satul Căpriana, raionul Străşeni, la locul izvorului râului Ișnovăț.
„Urmează examinarea întregului curs al râului pentru a depista barajele și lacurile de acumulare construite ilegal. După caz, Inspectoratul Pentru Protecția Mediului va identifica proprietarii construcțiilor hidrotehnice neautorizate, aplicându-le sancțiuni și solicitând demolarea acestora. În cazul în care proprietarii nu se vor conforma sau nu vor fi identificați, construcțiile vor fi demolate în conformitate cu cadrul legal. Scopul final este restabilirea cursului natural al râurilor pentru a proteja resursele vitale de apă, esențiale pentru biodiversitate cât și pentru localitățile noastre”, explică principala autoritate de mediu din ţară.
Încă de la începutul lunii iulie, Ministerul Mediului atenţionează asupra necesităţii de utilizare rațională a resurselor de apă, în legătură cu avertizarea hidrologică emisă de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în urma monitorizării stării și evoluției condițiilor meteorologice și hidrologice pe teritoriul țării.
„Cetățenilor li se recomandă să utilizeze apa strict pentru necesitățile vitale, casnice și menajere. Activitățile gospodărești, cum ar fi: udatul gazonului sau al plantelor din gospodăria proprie, spălatul trotuarelor, aleilor și al mașinilor, umplerea piscinelor etc. să fie evitate în această perioadă. De asemenea, cei care folosesc resursele de apă pentru irigare (producători agricoli) să utilizeze apa rațional, să practice irigarea pe timp de noapte pentru a diminua procesul de evaporare a apei”, explică Ministerul Mediului.
Menționăm că Centrul Hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat menţine deja aproape două luni Cod galben de scurgere scăzută.