Reorganizări în Spitalul Raional Cahul. 2 secţii vor fi lichidate

Reorganizări în Spitalul Raional Cahul. 2 secţii vor fi lichidate

Secţiile ORL și oftalmologie și chirurgie pediatrică au fost lichidate prin absorbția paturilor în secțiile chirurgie septică și chirurgie aseptică.

Decizia a fost luată pe 10 decembrie de aleşii locali în cadrul şedinţei Consiliului Raional Cahul. totodată, în cadrul şedinţei a fost formată o nouă secţie – Secția de îngrijiri cronice cu capacitatea de 40 paturi, din numărul paturilor existente a profilurilor terapeutic și chirurgical.

 „La moment prin reducerea medicilor avem 22,5 unităţii de salarii, cu toate acestea locuri vacante de medici sunt 43,5 unităţi. Noi vom propune cadrelor medicale alte funcţii dar unii au dreptul să refuze la acestea şi atunci o sa fie concedieri. La asistente medicale 48,5 unităţi de personal pentru reducere la  38,5 unităţi posturi vacante, dar atrag atenţia ca este vorba de funcţie dar la o funcţie, în gardă, lucrează 4 persoane. În mediu avem neîndeplinirea planului, in secţia ORL avem circa 70% e îndeplinire a planului lunar” a precizat domnul Anatolie Malcov, Directorul Spitalului Raional Cahul. 

Reducerea personalului a stârnit întrebări, aleşii locali atrăgând atenţia la necesitatea de a asigura cu locuri de muncă persoanele care urmează să nimerească sub reducerea de personal. 

Consilierul raional Tatiana Fulea a menţionat că medicii nu ar trebui să rămână fără lucru de pe urma acestor modificări.

„La medicul de familie e tare greu ne acces, iar la medicul specialist trebuie de aşteptat o lună pentru a fi examinat. Aceasta este problema care duce la micşorarea internărilor în spital” a menţionat doamna Fulea. 

Pe de altă parte, donul Vitalie Ponomariov a solicitat directorului Spitalului Raional Cahul să prezinte o analiză privind necesitatea acestor reduceri:  „Aţi făcut o analiză a raportului eficienţei prestării serviciilor până la moment şi o prognoză a ceea ce preconizaţi pe viitor în sensul ameliorării prestării serviciilor. Pentru secţia ORL informaţiile sunt contradictorii: sunt foarte multe nemulţumiri în rândurile medicilor. Este o intenţie de reorganizare internă ori o impunere de la centru?”.

„Noi suntem la prima etapa. În 2013 când a fost aprobată reducerea numărului de paturi la solicitarea Ministerului Sănătăţii care a recomandat reducere numărului de paturi fără reducerea personalului. Acum avem o situaţie când avem datorii care cresc an de an. Nici acum nu ajungem la normativele stabilite de minister” a menţionat domnul Malcov. 

Totodată, domnul director a declarat că: „Nu este scopul să facem economii la finanţe, a fost scopul să aducem spitalul ala normele stabilite şi să asigurăm calitatea serviciilor prestate. Normele stabilesc că secţia începe de la 40 de paturi şi mai sus. La noi multe secţii nu ajung la acest nivel şi înseamnă că nu  trebuie să avem anumite funcţii în cadrul acestora”. 

De asemenea, Directorul spitalului a menţionat că această întrebare a fost discutată în cadrul Consiliului Administrativ şi a fost discutată şi cu sindicatele din cadrul Spitalului Raional.

Fracţiunea PPEM a declarat că se vor abţine de la vot pe motiv că nu a fost făcută o analiză privind necesitatea reducerii şi nu au fost făcute dezbateri publice privind acest subiect. 

Decizia a fost aprobată de consilierii raionali cu votul majorităţii consilierilor cu 26 de voturi pentru.

Articole similare