Publică un anunț
piatasud.md

Urmăriți online cât de curată e comuna Manta!

Urmăriți online cât de curată e comuna Manta!

Comuna Manta din raionul Cahul este formată din două localități: Manta și Pașcani, situate pe malul unuia dintre cele mai mari lacuri din Republica Moldova – Lacul Manta. Salubritatea comunei, este una dintre cele mai mari preocupări a membrilor comunității și autoritățile locale.

În acest an, grație unui proiect finanțat din fonduri europene, modul cum este asigurată salubrizarea localității este monitorizat online atât de localnici, cât și de băștinașii plecați peste hotare. 

Proiectul se numește „Patrula ECO-MANTA” și este implementat de Asociația Băștinașilor din comuna Manta „Acasă cu Dor”. Prin acest proiect a fost creat un serviciu voluntar numit ”Patrula ECO-MANTA. A fost elaborată harta digitală  privind situația ecologică pe străzi și în satele comunei, au fost marcate zonelor care necesită intervenții prompte și atragerea cetățenilor în îmbunătățarea stării de mediu în comună. 

Harta folosește datele google maps și conține adresele tuturor gospodăriilor din comună, dar și loturile de construcții care sunt disponibile la moment.  

Cu culoarea roșie au fost marcate casele unde salubrizarea lasă de dorit, cu galben – casele unde sunt necesare intervenții curente și cu verde – gospodăriile casnice care sunt responsabile și au grijă de mediul înconjurător.

Astfel, din totalul de 892 de case din satul Manta, potrivit hărții digitale, 725 sunt marcate cu culoare verde – un indicator al menținerii nivelului de salubrizare, 154 gospodării sunt marcate cu galben și 13 gospodării cu probleme de salubrizare. 

În satul Pașcani, din totalul de 336 de case, 271 sunt marcate cu verde; 64 cu galben și o gospodărie – cu roșu.  

Rapoartele lunare de monitorizare a stării de mediu vor fi discutate la ședințele cu cetățenii și vor fi mediatizate pe rețelele de socializare pentru a atrage și diaspora în soluționarea problemelor de acasă.

„Proiectul a fost inițiat cu scopul de a avea, în cele din urmă, un sat curat, ecologic, pentru a avea un viitor frumos. Aproape toate drumurile publice sunt încărcate cu diverse lucruri care creează incomodități. Inițiativa a venit de la locuitorii comunei și elevii din gimnaziu, care doresc să aibă un sat ecologic și frumos. Scopul nostru este să avem un sat model”, ne-a spus directoarea proiectului „Patrula ECO-MANTA”, Adriana Bragaru. 

Cine face harta?

În comună a fost creată o „patrulă” compusă din cetățeni și reprezentați ai APL. o dată la două săptămâni, această patrulă parcurge tot satul și marchează, pe o hartă fizică, locurile problematice. O dată colectate informațiile, acestea se suprapun pe formatul online. 

Evident că, la început, mulți au fost deranjați de faptul că gospodăriile lor sunt, într-un fel, arătate cu degetul. Mulți au mers cu pretenții la primărie. 

„Când a apărut harta digitală pe pagina băștinașilor, pe pagina primăriei, reacțiile au fost diferite. Chiar eu am primit foarte multe apeluri telefonice, am fost asaltată de nemulțumiți. Le-am explicat că tot ceea ce se face, se face spre binele lor. Evident că au venit cu nemulțumiri cei care se simt cu musca pe căciulă. Într-un timp foarte scurt, persoanele respective au înțeles că totul se face pentru binele satului și pentru binele lor”, ne-a spus primarul com. Manta, Violeta Hîncu.

Adriana Bragaru ne-a mai comunicat că la început a fost greu, oamenii nu acceptau: „Am avut multe reproșuri din partea localnicilor: de ce anume noi am venit astăzi să schimbăm, că este o practică permanentă de a lăsa ceva la poartă în sat. Noi vrem să fim mai inovativi decât alții, că nimeni nu are un astfel de instrument de monitorizare și ne-am găsit noi să fim cei care dăm start acestei idei”.

Patrula activează de o lună, deja au avut loc 2 monitorizări a curățeniei pe străzile din satele Manta și Pașcani. Primara comunei spune că într-o lună de zile s-au văzut schimbări, dar cel mai mult o bucură că cetățenii vin cu inițiativa de a amenaja zonele din fața propriilor case. 

„Schimbările se văd. Mulți gospodari au înțeles că schimbarea vine de la fiecare. Localnicii de pe o strada au venit chiar cu o cerere către primărie să-i ajutăm să procure trandafiri. Am alocat 1800 de lei pentru asta”, ne-a mai povestit Violeta Hîncu. 

Potrivit primarei, cei care nu se vor conforma și nu vor respecta regulile de asigurare a curățeniei în localitate vor fi amendați. Procesele verbale deja au fost elaborate de către autoritatea locală, iar împreună cu patrula ECO-MANTA prin sat se deplasează și agentul constatator al primăriei care monitorizează cum sunt respectate regulile de curățenie.  

sursa foto: Asociația Băștinașilor din comuna Manta „Acasă cu Dor”

Articole similare