Afă ce decizii au adoptat consilierii municipali în cadrul ședinței din data de 19 martie

Afă ce decizii au adoptat consilierii municipali în cadrul ședinței din data de 19 martie

Pentru data de 19  martie  a fost anunțată convocarea ședinței extraordinare a Consiliului municipal Cahul, pe ordinea de zi figurând 15 proiecte de decizii. Aprobate în cadrul deciziei au fost 22 de subiecte. Șapte decizii aprobate în cadrul ședinței inițial nu au fost aduse la cunoștința publicului, în conformitate cu legea în vigoare.

În cele ce urmează vom încerca să prezentăm cele mai importante decizii aprobate la ace ședință de către aleșii locali.

În cadrul ședinței s-a discutat și ulterior s-a emis decizia nr.2/4. Aceasta prevede dizolvarea Întreprinderii Municipale „Biroul de proiectare pe lângă arhitectul-șef al municipiului Cahul”, cu transmiterea ulterioare a patrimoniului la balanța Primăriei municipiului Cahul.

Prin decizia nr. 2/5 se acordă scutire la taxa pentru  prestarea serviciilor auto de călători, aprobată în bugetul municipiului Cahul  pentru anul 2021, tuturor agenților economici transportatori, care deservesc rutele orășănești. Veniturile ratate în bugetul local, legate de punerea în aplicare a prezentei decizii vor fi acoperite din fondul de rezervă a Primăriei municipiului Cahul.

La data de 19 martie se adoptă decizia nr. 2/6, prin care se acordă Asociației Obștești ,,PRO-LUMINA” scutire de la taxa pentru unitățile comerciale și de prestări de servicii de deservire socială. Deasemenea asociația este scutită de taxa pentru amenajarea teritoriului aprobate pentru anul 2021, începând cu 1 martie 2021. Trebuie de menționat că scutirile acordate nu provoacă venituri ratate la bugetul local și nu necesită acoperire.

Decizia nr.2/8 prevede introducerea unor completări în decizia Consiliului municipal Cahul nr.6/4.din 03.12.2020, ,,Cu privire la aprobarea Planului Multianual de Investiții Capitale”. Astfel se completează cu p.26, care prevede Crearea unui sistem de transport public modern în gestiunea mucipalității.

În aceeași dată s-a adoptat și decizia nr.2/15 . Prin această decizie se permite Serviciului de salubrizare și amenajare a teritoriului al Primăriei municipiului Cahul defrișarea și curățirea arborilor și repartizarea gratuită a masei lemnoase cetățenilor din categoria social-vulnerabile.

Prin decizia nr. 2/21 din 19 martie  se preiau  la balanța Primăriei municipiului Cahul, 920 coșuri cu capacitatea de 120 litri pentru transportarea deșeurilor , pe roți, la preț unitar fără TVA- 353,45 lei . Bunurile sunt transmise la balanța Întreprinderii Municipale ,, Gospodăria Comunal-Locativă” Cahul. Valoarea totală a bunurilor transmise  costituie suma  de 325171.24 lei.

Acest articol este produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a 5 autorități publice locale din raionul Cahul”, implementat de A.O. „Cahul 2030” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Articole similare