Publică un anunț
piatasud.md

Anastasia Nichita: Dedic această medalie fratelui care nu mai este în viață. Medalie de argint cu gust de aur | VIDEO

Anastasia Nichita: Dedic această medalie fratelui care nu mai este în viață. Medalie de argint cu gust de aur | VIDEO
© sursa: olympic

Luptătoarea moldoveană, Anastasia Nichita, a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Paris, cucerind medalia de argint. Într-un interviu emoționant, sportiva a împărtășit cu publicul emoțiile și sacrificiile din spatele acestei performanțe remarcabile.

„Mă bucur foarte mult, pentru că este un rezultat spre care am tins practic toată cariera mea sportivă și, în sfârșit, pot să zic că visul meu a devenit realitate. Am venit cu gândul să obțin o medalie olimpică indiferent de ce culoare. Este argint, dar pentru mine e mai scump decât aurul și decât orice metal din lume”, a mărturisit Anastasia Nichita.

Sportiva a declarat că această medalie o dedică fratelui ei, care deja nu este în viață.

„În primul rând vreau să dedic această medalie fratelui meu, care m-a adus pe salteaua de lupte, dar deja nu este în viață, dar sunt sigură că se bucură de acolo de sus. Desigur vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în procesul meu de pregătire, oamenilor cu suflet mare care s-au rugat pentu mine. Este nu doar medalia mea, dar medalia întregii țări”, a mai adăugat vicecampioana olimpică.

Sportiva a recunoscut că a avut un an extrem de dificil, plin de provocări și obstacole. 

„Am avut un an foarte greu. În luna aprilie-mai, am început parcă să intru în formă și la început de iunie se întâmplă că meniscul se rupe și este nevoie urgent de operație. În tot acest timp, nu mi-am pierdut încrederea, am știut că pot să reușesc și iată am reușit să mă mobilizez și să dau totul din mine ca să ajung aici, la olimpiadă, și să obțin medalia”, a adăugat ea, făcând referire la accidentările care au pus la încercare atât corpul, cât și spiritul său.

Articole similare