ANSA informează despre identificarea influenței aviare pe teritoriul Republicii Moldova | Recomandări

ANSA informează despre identificarea influenței aviare pe teritoriul Republicii Moldova | Recomandări
© Imagine simbol

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță despre depistarea gripa aviare la cadavre de păsări domestice, în localitatea Heleșteni, raionul Nisporeni.

În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu un șir de recomandări atât pentru fermieri, cât și pentru întreaga populație.

Astfel, pentru prevenirea apariției influenței aviare, crescătorii și deținătorii de păsări (gospodării ale populației) sunt obligați să întreprindă o serie de măsuri de biosecuritate :

  • păsările vor fi menținute în interiorul curților, fără a fi lăsate libere în afara acestora;
  • interzicerea adăpării păsărilor domestice din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
  • limitarea perimetrului din interiorul curții la care au acces păsările să fie menținute în adăposturi închise sau cel puțin în spații îngrădite;
  • se interzice accesul păsărilor domestice, în special a rațelor și a gâștelor, la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
  • hrănirea păsărilor se va face în spații închise/acoperite, la care nu au acces păsările sălbatice;
  • hrana folosită va fi depozitată în spații închise evitându-se accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al “speciilor punte” ( vrăbii, ciori, porumbei, coțofene, etc.);
  • interzicerea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice. Mișcările se vor limita la o singură persoană;
  • prevenirea contactului cu mamiferele, inclusiv animale de companie;
  • separarea curții păsărilor de adăposturile pentru porci, deoarece transmiterea virusului gripal de la păsări la om se face printr-o gazdă intermediară, care se presupune că este porcul;
  • distribuirea păsărilor resturilor furajere de la porci și invers este interzisă;

Atenție! Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la păsările din orice specie sau mamifere, din curtea proprie, vor fi anunțate fără întârziere medicului veterinar din circumscripțiile sanitar- veterinare teritoriale sau administrației publice locale.

Cetățenii sunt rugați să fie atenți la păsările din ferme/gospodării, pentru a observa la timp semnele clinice ale bolii, care se pot manifesta în felul următor:

  • păsările bolnave nu mai consumă hrană, nu mai beau apă;
  • respirație dificilă, tuse, febră;
  • eliminări seromucoase din cioc;
  • inflamația crestei și a bărbițelor;
  • pete de sânge pe pielea picioarelor;
  • diaree (găinaț lichid);
  • paralizii ale picioarelor și aripilor, răsucirea gâtului;
  • scăderea ouatului și schimbarea formei oului (coajă moale, deformată, pigmentație neuniformă).

Totodată atenție la păsările sacrificate. Pot fi observate următoarele modificări:

  • hemoragii cu acumulări de lichid gelatinos sub piele în regiunile capului, gâtului;
  • căile respiratorii (plămânii, mucoasa laringelui, mucoasa traheei) și intestinele sunt inflamate cu hemoragii sub formă de pete;
  • pe pancreas, rinichi și inimă pot fi observate hemoragii (pete de sânge).

Dacă boala a fost confirmată, este necesar să se întreprindă anumite măsuri:

  • păsările din exploatație se sacrifică, iar cadavrele acestora și ouăle  se distrug;
  • furajele, așternutul, gunoiul de grajd se distrug;
  • spațiile considerate infectate se supun unei curățări și dezinfecții riguroase.

ATENȚIE! Gripa aviară se poate transmite și la om! De aceea, sunt importante și anumite măsuri de prevenire a bolii:

  • respectarea normele de igienă veterinară în adăposturile păsărilor și ale animalelor domestice;
  • respectarea igienei personale;
  • spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, după fiecare contact cu păsările;
  • spălarea suprafețelor contaminate și utilizarea de antiseptice și dezinfectante, ceea ce asigură distrugerea virusului gripal în decurs de câteva minute;
  • procurarea cărnii de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre numai din unitățile comerciale autorizate;

Vânzarea cărnii, produselor din carne, inclusiv a ouălor în spații neautorizate (comerț stradal ilicit) este interzisă!

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, acordă despăgubiri proprietarilor a căror păsări au fost nimicite din cauza gripei aviare.

Articole similare