Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Autorităţile din Cahul se pregătesc să lichideze comerţul neautorizat din centrul oraşului!

Autorităţile din Cahul se pregătesc să lichideze comerţul neautorizat din centrul oraşului!

Începând cu 31 martie, autorităţile locale vor organiza razii pentru a combate comerţul stradal din centrul oraşului Cahul.

La acestea vor participa angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Cahul, ai Inspectoratului Fiscal, Primăria Oraşului şi alte instituţii cu drept de control cu atribuţii în domeniu.

Până la data indicată, comercianţii vor fi informaţi despre acţiunile autorităţilor iar cei care nu se vor conforma riscă amenzi de la 500 la 2000 lei şi marfa acestora va fi ridicată, în caz că nu vor prezenta acte privind provenienţa a acesteia. 

Potrivit Şefului Adjunct al IP Cahul, Ghenadie Cîrjeu, aceste acţiuni vor fi întreprinse până nu va fi eliminat comerţul neautorizat din centrul oraşului Cahul.

Raziile se vor desfăşura pe perimetrul str. 31 august, M. Eminescu, Ştefan cel mare şi pr. Republicii. 

Reamintim că,  două săptămâni în urmă a mai avut loc o tentativă de a lichida comerţulneautorizat de pe str. A. Mateevici din oraş care s-a soldat cu blocarea circulaţiei pe pr. Republicii de către vânzătorii ambulanţi.Totodată, pe data de 24 martie, angajaţii Inspectoratului Ecologic de Stat au confiscat marfavândută în stradă şi au împărţit amenzi vânzătorilor.