Cahul: ar fi furat din casă câteva sute de mii de lei, iar în loc a lăsat hârtii

Cahul: ar fi furat din casă câteva sute de mii de lei, iar în loc a lăsat hârtii

O femeie și-a dat fostul soț pe mâna poliției, după ce ar fi furat din casă câteva sute de mii de lei, iar în locul lor a lăsat bucăți de ziare. Cazul a avut loc duminică, 10 martie, în orașul Cahul, transmite PulsMedia.md.

Potrivit surselor PulsMedia.MD din teritoriu, femeia în vârstă de 49 de ani duminică seara, în jurul orei 20:30, s-a plâns la poliție că fostul soț ar fi furat din casă bani în sumă de 240 000 de lei, iar în locul lor ar fi lăsat bucăți tăiate din ziare sub formă de bancnote, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

Cei doi sunt divorțați, însă continuă să locuiască în același apartament. Oamenii legii au pornti o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele, însă peste câteva zile femeia a venit la poliție ca să-și retragă cererea și a menționat că nu mai are pretenții față de fostul soț.

Sursele noastre din teritoriu au ținut să menționeze că individul este împătimit de jocurile de noroc.

Articole similare