Cahul – o capitală culturală fără teatru /VIDEO
Deşi este declarat capitală culturală a Republicii Moldova, oraşul Cahul rămâne încă fără teatru. În 2018, urma să fie inaugurat noul sediu, în care doar România a investit 800 de mii de euro.
Lucările s-au împotmolit acum doi ani, când antreprenorul responsabil de proiect a decedat, iar de atunci nu a fost identificată o altă companie de construcţii, care să încheie lucrările. Între timp, actorii fac artă într-o clădire veche, fără condiţii elementare, transmite tvrmoldova.md
„Termen de execuţie. Adică 7 aprilie 2018 ar fi deja… şi noi suntem astăzi în iulie 2023 şi încă nu ştim când vom tăia panglica”.
TATIANA ROMANIUC, viceprimar, municipiul Cahul: „Nu cunosc prea multe, doar din discuţiile, aşa, private să zic cu colegii, cu domnul primar, sunt doar nişte momente de birocraţie, legate de procedurile de achiziţii, legate de identificarea antreprenorului”.
De cinci ani, actorii din sudul Republicii Teatrul aşteaptă deschiderea Teatrului din Cahul. Construit în proporţie de 90 la sută, acesta nu poate fi dat în exploatare. Birocraţia e cea care stă în calea artei. România a investit în noul edificiu aproape 800 de mii de euro, practic 80 la sută din costul total clădirii.
DANIELA DANILOVA, jurnalist TVR MOLDOVA: „În sala de spectacole au fost instalate chiar și luminile scenice. Iar scaunele și mobilerul, deși au fost cumpărate, adună praf deja de ani de zile, tot așteptându-și spectatorii”.
Lucrurile se amână de când directorul companiei de construcţii a decedat.
GHEORGHE MÂNDRU, director, Teatrul ,,Bogdan Petriceicu-Haşdeu” din Cahul: „Mai mult ca atât, au dispărut foarte multe acte importante. Unul dintre ele, cartea tehnică a şantierului. Acum, partea moldovenească nu o să fie doar 200 de mii de euro, pe departe nu o să fie. Fiindcă preţurile enorm s-au ridicat, manoperele, lucrările…”
Iar actorii sunt nevoiţi să-şi facă meseria într-o clădire veche, înghesuiţi şi fără condiţii de muncă.
ALINA CARP, actriţă: „Avem nevoie de spaţiu. Şi spectatorii la fel au nevoie de un spaţiu mai mare. Avem nevoie de condiţii, unde să ne pregătim de un spectacol”.
MIHAI CERNEANU, actor: „Vedeţi că toate spectacolele pe care le facem sunt adaptate oarecum la sala asta mică. De multe ori avem probleme şi dacă mergem cu ele în deplasare, fiindcă mergem unde sunt săli mai mari”.
GHEORGHE MÂNDRU, director, Teatrul ,,Bogdan Petriceicu-Haşdeu” din Cahul: „Am făcut o scenă improvizată, am făcut o sală improvizată. Sunt 86 de locuri, plus – noi mai avem nişte scaune adăugătoare. Deci până la 100 de spectatori noi găzduim aici. Un pic înghesuit. Un rând-două puse, cu mijlocul încărcat”.
Reprezentanţii Ministerului Culturii dau asigurări că, în acest an, lucrările vor fi reluate.
ANDREI CHISTOL, secretar general, Ministerul Culturii: „Din informaţiile pe care ni le-au prezentat echipa de arhitecţi, dar care urmează a fi prezentată în mod oficial, bugetul este de până la 15 milioane de lei. Noi avem ca obiectiv anul acesta să demarăm procedura de licitaţie şi lucrările la acest edificiu”.
Între timp, sediul provizoriu al Teatrului din Cahul găzduieşte premiere importante şi regizori cu renume. Cum ar fi Luminiţa Ţîcu,Mihai Fusu sau lituanianul Linas Zaikauskas.
MIHAI FUSU, actor, regizor: „Am acceptat să vin aici, la teatr, pentru că am simţit că este o mişcare aici la Cahul. Ce vor face tinerii de la Universitatea din Cahul cu voucherele pe care le primesc?! E o ruşine că, în anul când Cahul e declarat capitala culturală, nu se poate duce la bun sfârşit un sediu al unul teatru unde au mai rămas cinci-şase luni de lucru maxim”.