piatasud.md

La Crihana Veche a fost inaugurat un Centru de Dezvoltare a Afacerilor, cu sprijinul UE și PNUD Moldova

La Crihana Veche a fost inaugurat un Centru de Dezvoltare a Afacerilor, cu sprijinul UE și PNUD Moldova

Un spațiu modern destinat dezvoltării afacerilor și atragerea investițiilor a fost inaugurat vineri, 21 februarie 2025 în localitatea Crihana Veche din raionul Cahul.

Spațiul, cu o suprafață de peste 1400 m2, găzduiește deja două afaceri, urmând pe parcurs să fie atrași și alți investitori. Centrul de Dezvoltare a Afacerilor din Crihana Veche a fost modernizat și renovat cu sprijinul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF, valoarea acestuia ridicându-se la 600.000 euro (inclusiv contribuția locală).

„Centrul de Dezvoltare a Afacerilor din Crihana Veche este un spațiu modern și funcțional, oferind oportunități valoroase pentru investitori din diverse sectoare și sprijinind creșterea afacerilor locale. Ne propunem să stimulăm mediul de afaceri și să contribuim la crearea de locuri de muncă în Crihana Veche, regiunea Cahul, identificând soluții optime pentru dezvoltarea comunității antreprenoriale”, a afirmat Igor Miclauș, primarul satului Crihana Veche, raionul Cahul.  

Lucrările de construcție au presupus renovarea clădirii, reparația acoperișului, modernizarea rețelelor de apeduct și canalizare, construcția unui segment de drum care face legătura cu traseul național R-34, amenajarea unei zone pentru accesul rutier și a unei parcări, instalarea de sisteme de iluminat pe întregul teren al unității, amenajarea spațiilor verzi etc.  

În prezent, Centrul găzduiește doi rezidenți, care au creat 10 noi locuri de muncă pentru locuitorii din Crihana Veche, iar activitatea acestor companii va contribui anual cu peste 650.000 lei la bugetul local, reprezentând aproximativ 10% din veniturile bugetului localității.

„Pentru mine, ca proprietară a unei mici patiserii locale, a fi rezidentă în Centrul de Dezvoltare a Afacerilor din Crihana Veche este un mare avantaj. Aici am parte de un spațiu potrivit pentru creșterea afacerii mele, costuri mai mici și șansa de a colabora cu alți antreprenori. Este locul perfect pentru cei care vor să-și dezvolte afacerea repede și sigur, având sprijin chiar aici, acasă, în Moldova”, a menționat  Otilia Vîzdoagă, antreprenoare. 

Infrastructura modernizată a Centrului de Dezvoltare a Afacerilor din Crihana Veche, care se întinde pe trei niveluri permite să deservească nu doar Crihana Veche, ci și zonele învecinate, inclusiv municipiul Cahul. Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” va continuă să sprijine Crihana Veche în atragerea de noi investitori. Obiectivul este de a atrage cel puțin trei companii suplimentare și de a crea 40 de locuri noi de muncă, consolidând astfel impactul economic al Centrului de Dezvoltare a Afacerilor asupra regiunii.

ziuadeazi.md