Publică un anunț
piatasud.md

Cum Moldova a ratat exportul a circa 50 000 de tone de ulei de floarea-soarelui

Cum Moldova a ratat exportul a circa 50 000 de tone de ulei de floarea-soarelui

În luna mai 2024, exportul de ulei de floarea-soarelui din Republica Moldova a coborât la cel mai scăzut nivel din iulie 2021, potrivit unei analize a expertului Iurie Rija, directorul Asociației Agrocereale.

Astfel, volumul exportat de ulei de floarea-soarelui a constituit doar 399 de tone, ceea ce este de aproape 9 ori mai puțin ca în luna aprilie și de 50 de ori comparativ cu luna mai a anului 2023.

Dacă în primele 3 luni ale anului 2024, exportul de ulei de floarea-soarelui a bătut recorduri, atunci în luna aprilie și mai curent acesta a scăzut considerabil.

,,Această scădere a fost influențată semnificativ de deficitul de floarea-soarelui, cauzat de exportul masiv al acesteia. În plus, producătorii locali, așteptând speculativ o creștere a prețurilor la floarea-soarelui, au rămas reticenți la vânzarea către producătorii locali de ulei de floarea-soarelui, ceea ce a redus considerabil producția și exportul” susține exportul Iurie Rija.

Motivul principal al acestei scăderi abrupte a fost însă staționarea fabricilor de ulei de floarea-soarelui din cadrul grupului Trans-Oil, activitatea cărora a fost sistată la mijlocul lunii martie.

Datele relevă că dacă ar fi fost menținut ritmul din primele 3 luni ale anului, exporturile de ulei vegetal în aprilie-mai ar fi fost de peste 42 000 de tone, dar așa abia ajung la 3 800 de tone, adică cu 38 000 de tone mai puțin.

Așadar, la un preț mediu de export de circa 14 800 lei/tonă în aprilie-mai 2024, rezultă ratarea unor exporturi de circa 42 milioane de dolari.

Analiza efectuată de expertul Iurie Rija arată că, în timp ce exportul de ulei s-a stopat, a continuat exportul de semințe de floarea-soarelui, ba chiar a bătut recorduri. Astfel, în primele 5 luni ale anului 2024 volumul exportului de floarea-soarelui a fost de 268 276 de tone, ceea ce reprezintă aproape volumul total exportat anul trecut (95,3%)

Totuși, prețul actual este unul mult mai mic: în primele 5 luni ale anului trecut, prețul mediu pentru floarea-soarelui era de 9,8 lei/kg, în timp ce în primele 5 luni ale anului 2024 este de 7,9 lei/kg.

,,Un astfel de volum de export nu poate să nu aibă impacta asupra disponibilității materiei prime în țară. În prezent, în Moldova, se simte acut deficitul de semințe de floarea-soarelui, ceea ce probabil va duce la creșterea prețurilor” averizează Iurie Rija.

Articole similare