Cum să „kidanești” orașul la 3 milioane lei? Foarte simplu
ntersecția str. Mihai Viteazul și str. Sanatoriului este una dintre cele mai incomode intersecții din oraș.
Spunem incomode dar nu periculoase căci pe acel loc nu prea ama văzut accidente, dar bătăi de cap șoferilor totuși au.
O soluție de a face mult mai comodă intersecția ar fi crearea unui sens giratoriu. Un astfel de proiect era discutat de administrația orașului încă prin anii 2013-2014, iar costul unui sens giratoriu s-ar fi ridicat atunci la 3 milioane lei.
La 1 decembrie 2017, o întreprindere cu sediul în Chișinău obține decizia Consiliului orășenesc Cahul de a demara procedurile de proiectare și construcție a unei stații PECO, anume la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Sanatoriului.
Chiar în primul punct al deciziei, este o virgulă: „ ,cu condiția construcției sensului giratoriu în intersecția str. M. Viteazul și str. Sanatoriului”.
Din câte ne aducem aminte acea ședință și discuțiile de atunci, antreprenorul nu a avut nici un comentariu, și era total de acord să vină cu o investiție de infrastructură majoră pentru oraș, doar ca să îi fie permisă construcția Stați PECO în cauză.
Aleșii locali au mers la acest pas și au permis, fiind siguri că pe lângă un nou plătitor de impozite se va mai soluționa o problemă de infrastructură la cam 3 milioane de lei.
O dată cu aprobarea deciziei, au început și lucrările de construcție. În luna noiembrie, dacă să fim mai preciși pe 8 noiembrie, stația PECO a fost inaugurată, iar acum activează, șoferi se alimentează la această stație PECO, dar tot cu mare atenție trec prin intersecție, doar sens giratoriu așa și nu a mai fost construit.
Toți au uitat de decizia consiliului orășenesc și de textul de după virgulă. Au uitat și businessman-ii, au uitat și autoritățile care au semnat acele de recepționare finală a lucrărilor, autorizațiile de funcționare, etc. etc.
Sperăm doar că în Consiliul municipal Cahul, chiar dacă s-au schimbat consilierii, să se găsească cineva care să întrebe de ce nu s-a executat decizia Consiliului municipal Cahul (nr. 9/15 (23/15)-XXV din 1 decembrie 2019 Cu privire la proiectarea și construcția obiectului „Stație de alimentare cu produse petroliere și gaz lichefiat”).
V. Hotnogu
P.S. Acest text este doar o introducere într-un subiect care urmează încă a fi investigat. Special nu dăm denumiri de întreprinderi, nume ale celor responsabili pentru executarea deciziei în cauză, și nici decizia nu o publicăm, toate la timpul său. Joi, 19 decembrie, e ședința Consiliului Municipal Cahul. Urmează să fie aprobat bugetul pentru anul 2020, aprobate un șir de decizii importante pentru comunitate. Să vedem, am schimbat corect consilierii sau…
P.P.S. Astfel de cazuri mai sunt