DAMIANA lansează piesa „Scrisoare”- o întoarcere emoționantă la Crăciunul copilăriei I VIDEO

În pragul sărbătorilor de iarnă, Damiana aduce publicului o nouă piesă sensibilă, intitulată „Scrisoare”. Inspirată din amintirile copilăriei și din Crăciunurile simple, dar magice, pe care le-a trăit alături de cei dragi, Damiana trece într-o călătorie către cele mai prețioase momente din viață – cele care nu au preț.

„În copilăria mea sărbătorile de iarnă păreau magice. Mama mea avea posibilități modeste, dar acel sentiment de magie nu a lipsit. Îmi amintesc că într-o iarnă moșul mi-a lăsat pe clanța ușii o pungă mică cu fructe. Erau câteva banane, câteva kiwi, câteva portocale și parcă încă le simt mirosul. Îmi amintesc bradul micuț făcut de bunica mea, avea câteva globuri din sticlă, din cele comuniste – „adevărate”, a declarat DAMIANA pentru ziuadeazi

Damiana povestește că acele amintiri au rămas vii, iar mintea ei de adult le păstrează ca pe cele mai dragi scene dintr-un film de suflet:

„Mintea mea de adult derulează acele momente cu o lentoare aparte, de parcă aș privi filmul preferat și nu vreau să-mi scape nicio secundă. Crăciunurile din copilăria mea n-au fost niciodată despre cadouri scumpe sau celebrări pompoase, din contră, au fost simple, dar atât de semnificative!”

Cu un mesaj nostalgic, dar pozitiv, piesa „Scrisoare” este, de fapt, o concluzie emoționantă și plină de înțelepciune.

 „Cele mai scumpe daruri nu se cumpără cu bani. Chiar dacă fiecare dintre noi astăzi poate fi Moș Crăciun.”

„Scrisoare” este mai mult decât o piesă – este o invitație la recunoștință, simplitate și dragoste pentru ceea ce contează cu adevărat.

Articole similare