De la instituirea stării de urgență, în ţară au fost aplicate amenzi în sumă de peste 7 mln de lei

De la instituirea stării de urgență, în ţară au fost aplicate amenzi în sumă de peste 7 mln de lei

Din data instituirii stării de urgenţă în Republica Moldova (1 aprilie – 30 mai), per total, au fost aplicate amenzi în valoare de 7,15 milioane de lei, conform prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi, care a ţinut în această seară un briefing, după şedinţa Centrului unic de comandă a stării de urgenţă.

Potrivit premierului, o situaţie gravă în ceea ce ţine de menţinerea normelor sanitare în condiţii de pandemie rămâne a fi în transportul public de pasageri, piețele comerciale şi locașurile de cult.

„Colegii de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au făcut o inspectare în zilele de sâmbătă şi duminică, 17 şi 18 aprilie. Astfel, sâmbătă, la slujbele religioase au participat peste cinci mii de persoane, or, în 623 de biserici serviciile divine s-au desfășurat în interiorul locașurilor de cult, iar în 42 de biserici – în aer liber. Duminică, la slujbe au participat peste zece mii de persoane şi problema generală constatată de MAI este că, dacă icoanele se dezinfectează, spațiile se aerisesc, atunci împărtășania continuă cu aceeaşi lingură, fără dezinfectare”, a spus Aureliu Ciocoi.

„Nu vreau să fiu rău, dar teamă mi-e că acest lucru poate duce, în următoarele 10-14 zile, la o creştere  a numărului de infectaţi cu COVID-19”, a menționat oficialul.

În aceeaşi ordine de idei, premierul interimar a relevat că polițiștilor „tot mai greu le este să coordoneze îmbarcarea în transport public”. „La 76 de stații din municipiul Chişinău, unde sunt amplasate patrulele, din păcate, cetăţenii manifestă o iresponsabilitate crasă şi se opun polițiștilor care încearcă să monitorizeze fluxul de pasageri”, a declarat Ciocoi.

„Se atestă o aglomerație mare în piețele agroindustriale şi în centrele comerciale, în zilele de vineri şi sâmbătă. Acest lucru confirmă incapacitatea administrațiilor acestor unități economice să gestioneze corespunzător activitatea lor în stare de urgență”, a relevat premierul.

Aureliu Ciocoi a făcut un apel către administratorii piețelor şi centrelor comerciale  să depună efort, să antreneze personal suplimentar, cel puţin în weekend, pentru a ține sub controlul cerut de autorităţi a fluxului de clienţi. „Mai bine ca oamenii să aștepte în rând afară, cu respectarea distanței sociale, decât să facă aglomerație, supunând riscului de infectare pe concetățeni”, a conchis şeful Cabinetului demisionar de miniştri.

Dispoziția nr.1 din 1 aprilie 2021 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale  confirmă valabilitatea deciziilor Comisiei Naţionale Extraordinare în Sănătate Publică (CNESP) adăugând şi alte măsuri restrictive ce țin de organizarea administrativă şi socială în stat. Astfel, Comisia a dispus ca orice unitate economică, indiferent de formă de organizare juridică şi statut, dacă va încălca normele epidemiologice şi va prezenta pericol public, îşi va suspenda activitatea, pe perioada stării de urgenţă, integral sau a unor entităţi ori subdiviziuni.

Articole similare