Echipamente în valoare de peste 280 de mii de euro donate de Cehia pentru salvatorii moldoveni
Salvatorii IGSU își vor desfășura activitatea cu mai multă eficiență datorită echipamentelor donate de Serviciul Stat de Salvatori și Pompieri din Cehia, scrie moldova1.md
La prezentarea echipamentului a participat Ministrul Afacerilor Europene de la Praga, Martin Dvorak. Donația, parte a proiectului „Îmbunătățirea pregătirii și competenței salvatorilor și pompierilor moldoveni”, include bărci cu motor, căști de salvare, mănuși pentru misiuni în apă, costume și cizme pentru scafandrieri, având o valoare totală de peste 280.000 de euro.
„Acest echipament va fi utilizat la salvarea vieților omenești. Salvatorul se echipează, el va fi protejat de mediul exterior, de condițiile nefavorabile, apă rece, pojghiță de gheață și altele. E important să intervenim să salvăm vieți omenești prompt și calitativ”, a declarat șeful serviciului „Scafandri”, Sergiu Pascaru.
Donația este parte a unui proiect cu valoarea de 378 de mii de euro, organizat în două etape. Prima etapă a fost instruirea salvatorilor moldoveni în Cehia.
„Colegii mei au mers în Cehia și au făcut instruiri acolo, fiind ghidați de instructori din Cehia și în etapa a doua au venit instructori din Cehia în Republica Moldova, atunci când au fost livrate și echipamentele. Am făcut instruiri și pe ape stătătoare și pe ape curgătoarea, pe râuri”, a declarat șeful IGSU, Alexandru Oprea.
Conducerea IGSU a prezentat joi tehnica donată și a adus mulțumiri ministrului afacerilor europene de la Praga, Martin Dvorak, și Guvernului ceh pentru achiziționarea tehnicii și asistența acordată în procesul instruirii efectivului Inspectoratului. Astfel, instituția își propune să se alinieze la standardele europene și să-și consolideze capacitățile operaționale.