Investiții de 4,6 mln euro pentru renovarea capitală a două cămine studențești și internaționalizarea universităților din țară

Investiții de 4,6 mln euro pentru renovarea capitală a două cămine studențești și internaționalizarea universităților din țară
© Imagine simbol

Studenții din învățământul superior se vor bucura de condiții mai bune de trai, iar universitățile vor fi susținute în asigurarea procesului de internaționalizare a învățământului superior din țară. Prevederea se conține în amendamentul la Acordul de finanțare (Proiectul Învățământul Superior), aprobat astăzi în ședință de Guvern. 

„Vom renova capital un cămin la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și unul la Universitatea de Stat din Moldova. Iar pentru a putea atrage mai mulți studenți străini și a consolida capacitățile financiare ale universităților noastre vom susține eforturile de internaționalizare a instituțiilor de învățământ superior. Vom da prioritate specialităților cu profil pedagogic, inginerești, tehnologiilor informaționale, medicinei veterinare. Principalii beneficiari ai acestor investiții vor fi 4 universități mari din Chișinău”, a spus ministrul Dan Perciun.

Mai concret, pe dimensiunea de internaționalizare va fi asigurată acreditarea a 16 programe în limba engleză, consolidarea cunoștințelor de limbă engleză pentru 300 de cadre didactice, elaborarea suportului curricular și a materialelor didactice în conformitate cu standardele internaționale, consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ superior care oferă programe internaționale. 

Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială în perioada 2020-2025. Valoarea totală a proiectului constituie peste 35 de mii euro.

În cadrul Proiectului, 7 instituții de învățământ superior și 6 colegii pedagogice din țară beneficiază de modernizări ale infrastructurii instituțiilor și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii.

De asemenea, aproape 3000 de manageri și cadre didactice universitare au fost instruite în elaborarea curricula, monitorizarea și asigurarea calității, evaluarea calificărilor în învățământul superior. 

Printre rezultatele implementării proiectului se numără și elaborarea a peste 300 de standarde de calificare pentru programele de licență, masterat și doctorat în 18 domenii de studii, precum și digitalizarea registrelor diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior în perioada 1992-2008, un volum de aproximativ 270 000 de înregistrări, care va oferi un instrument eficient de verificare și validare a documentarelor de studii.

Articole similare