La Cahul au răsunat colinde de Crăciun // VIDEO

Peste 10 colective de amatori din satele raionului Cahul au participat în seara de 17 decembrie al un concert de colinde organizat de Episcopia Basarabiei de Sud. Cu un recital de colinde au venit și un grup de preoți de la Huși 

„Dorim să aducem colinda în casa fiecărui basarabean, în casa fiecărui om care crede în Hristos, care în acesta perioada se pregătește ca să primească în casă sufletului lui, pe pruncul care se naște. Am ascultat colinde din zona de sud a Basarabiei, din diferite sate, grupuri care sunt formate din amatori. Este un moment de mare bucurie pentru noi. Vrem să promovăm folclorul autentic basarabean și să scoatem acele colinzi care oarecum au rămas uitate, dar sunt de o frumusețe deosebită” ne-a declarat Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. 

Participanții la concert ne-au spus că colindul este unul dintre pilonii culturii și identității naționale, iar pentru ca aceasta să dăinuie, colindul trebuie nu doar păstrat, dar și promovat continuu. 

„Am venit cu un mesaj frumos, de Crăciun, cu colinde frumoase. Vrem să dăm căldura, să vă spunem la multi ani, sănătate și numai bucurii. Vrem din generație în generație să transmitem colindul, să se transmită așa cum noi am învățat de la bunei, de la bătrâni” ne-a spus Argint Ion. 

După finisarea concertului a urmat conferința „Colind Sfânt și Bun” vorbitor fiind misionarul, Parintele Profesor Dr. Constantin Necula, Prodecanul facultății de teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

„E taina împărțirii lui Dumnezeu, vorbim aceeași limbă, de fapt cântăm aceleași colinde. Astăzi mi s-a demonstrat o dată în plus că nu există două limbi românești, nu există două culturi ortodoxe, nu exista un Dumnezeu al românilor, un Dumnezeu al moldovenilor, ci un singur Dumnezeu care ne ține pe toți și căruia e drag de toți. Am colindat împreună și ceea ce mă bucură cel mai mult în felul acesta parcă s-a mai anulat câte ceva din frica Războiului și din taina aceasta a înfrigurării prin care trecem. Cred că ne-am răzbunat cumplit pentru senilele care ar fi trecut peste sufletele noastre, e semn că România merge mai departe” ne-a declarat Parintele Profesor Dr. Constantin Necula, Prodecanul facultății de teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. 

Preotul Constantin Apostol este venit de aproximativ un an în satul Pașcani, comuna Manta, raionul Cahul pentru a clădi o biserică. Acum slujește în clădirea unui fost magazin, dar deja a reușit să unească enoriașii. A colindat împreună cu un grup de enoriași și copii.  

„Vrem să construim o biserică în satul Pașcani și suntem acum în formare, la început îi formăm pe copii, pe credincioși, să fie oameni frumoși, oameni cuminți, să fie oameni care să ducă mai departe tradiția și obiceiurile frumoase de crăciun și anul nou. Noi venim din România și acolo s-au păstrat tradițiile și obiceiurile frumoase, mă bucur că și aici se păstrează și știm că aceste tradiții și obiceiuri sunt cele care i-au ținut pe cei de-aici și pe cei dincolo uniți” ne-a vorbit Preotul Constantin Apostol. 

Acest eveniment face parte din acțiunile planificate de Episcopia Basarabiei de Sud consacrate Crăciunului. Pe lângă evenimente culturale, potrivit Preasfințitului Veniamin, Episcopia pregătește și acțiuni sociale și filantropice. 

„În aceasta perioadă, avem mai multe evenimente pregătite, unele sunt evenimente cultural- educaționale, dar avem și evenimente social-filantropice care vrem să venim în întâmpinarea credincioșilor defavorizați, copiilor orfani și cei care au nevoie de sprijinul și dragostea noastră. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, este o sărbătoare a familiei, este o sărbătoare în care devenim mai buni, mai sensibili cu cei din preajma noastră, mai atenți cu ei, și vrem ca toți să-l primească pe Hristos și fiecare să-l slăvească și să-i mulțumească pentru dragostea și purtarea de grijă pe care o are pentru noi” a mai menționat Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. 

Articole similare