La Cahul s-au reunit ciclişti, participanţi ai unui proiect internaţional dunărean

La Cahul s-au reunit ciclişti, participanţi ai unui proiect internaţional dunărean

Raionul Cahul a fost unul dintre punctele finale ale unui traseu dunărean, care a făcut parte din proiectul internaţional DANUBEparksCONNECTED.

Săptămâna trecută localitatea a găzduit participanţii cursei de ciclism, cu genericul EuroVelo 6, transmite MOLDPRES.

Potrivit agendei proiectului, cursa de ciclism a fost lansată pe 12 aprilie şi urma să traverseze mai multe state riverane fluviului Dunărea. În data de 13 iunie, EuroVelo 6, cu ciclistul profesionist Jovan Eraković, a ajuns la Cahul, la intrarea în Rezervația Biosferei Prutul de Jos.

A doua zi, Jovan Eraković și un grup de cicliști juniori de la Școala Sportivă Specializată de Ciclism din Chișinău au parcurs distanța de 55 km de-a lungul Rezervației Biosferei Prutul de Jos, din Cahul până la Giurgiulești. Participanţii au afirmat că prin această acţiune şi-au dorit să promoveze la nivel internaţional valorile naturale ale regiunii Prutului de Jos.

Până a ajunge la Prutul de Jos, EuroVelo 6 are în palmares 3.000 de kilometri, 10 țări din regiunea Dunării,  17 zone protejate şi 120 acțiuni de conservare sub egida DANUBEPARKS.

Contactat de MOLDPRES, Anatolie Rîşina, coordonator naţional al proiectului DANUBEparksCONNECTED, a explicat că principalul obiectiv al acestui program constă în crearea unei punţi de arii protejate dunărene pentru a contracara fragmentarea peisajului şi a habitatelor, pentru a consolida fluviul Dunărea ca un coridor ecologic cheie, aceasta reprezentând o prioritate a politicilor Uniunii Europene, prin planul de acțiune a Strategiei UE de dezvoltare a Dunării. 

„În țările din estul Dunării, fragmentarea nu este la fel de mare ca în partea superioară a Dunării, dar regiunea dunăreană se confruntă cu o dezvoltare (economică) dinamică, care va pune în continuare şi mai multă presiune pe ariile protejate. Proiectul DANUBEparksCONNECTED își propune să sensibilizeze părțile implicate, inclusiv cele din diferite sectoare, factorii de decizie politică și publicul larg, pentru a permite rețelei să lucreze împreună într-un parteneriat inter-sectorial cu soluții inovatoare și ambițioase, în scopul creării unui coridor de habitate al Dunării”, a menţionat Anatolie Rîşina.

Dunărea are o importanță deosebită pentru biodiversitatea Europei, adăpostind specii rare de animale și plante, precum și oferind condiții de viață pentru 110 milioane de locuitori din spaţiul dunărean. Ariile protejate dunărene sunt cele mai importante zone pentru conservarea unei bogate şi variate biodiversităţi. Digul de-a lungul Dunării uneşte habitate valoroase, cu o infrastructură verde inedită, protejând în acelaşi timp de inundaţii. Acest dig dunărean este şi un „coridor”, folosit în mai multe scopuri, inclusiv turistic.

DANUBEparksCONNECTED este cel de-al treilea proiect de cooperare transnaţională, desfăşurat în perioada 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2019, în cadrul Rețelei Dunărene de Arii Naturale Protejate / DANUBEPARKS. Din partea Republicii Moldova, alături de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, la program participă Rezervația Naturală Prutul de Jos și Agenția „Moldsilva”.

Articole similare