Lista medicamentelor compensate va fi completată cu noi preparate
Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în ședința sa de miercuri, 4 septembrie, extinderea listei de medicamente compensate cu noi preparate esențiale.
Astfel, femeile însărcinate vor beneficia de medicamentul cu denumirea comună internațională progesteronum, care va fi compensat parțial, în proporție de 80%. Acest preparat va fi prescris în prevenirea avorturilor habituale, a nașterii premature și în suplimentarea fazei luteale în cadrul ciclurilor de fertilizare in vitro.
Conform estimărilor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, circa 3800 de femei vor beneficia de progesteronum, iar pentru compensarea acestuia vor fi alocați anual peste cinci milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.
De asemenea, lista medicamentelor compensate urmează a fi completată cu un nou preparat combinat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale –amlodipinum+valsartanum. Acesta are menirea de a crește complianța la tratament a pacienților cu hipertensiune arterială prin administrarea simultană a două substanțe active. Medicamentul combinat va fi compensat parțial, iar cel puțin o denumire comercială a acestui preparat va fi oferită gratuit.
Totodată, Consiliul pentru medicamente compensate a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2025, în lista medicamentelor compensate să fie incluse alte două preparate pentru tratamentul cancerului de prostată, și anume: bicalutamidum și cyproteronum. Acestea vor fi compensate integral, iar CNAM va aloca anual în acest scop circa nouă milioane de lei.
Completarea listei de medicamente compensate are loc prin aprobarea unui ordin comun al ministrului Sănătății și directorului general al CNAM. Modificările în lista de medicamente compensate urmează să intre în vigoare în data de 1 octombrie 2024.