Lucrăm pe 26 august 2024? Precizările reprezentanților Guvernului

Lucrăm pe 26 august 2024? Precizările reprezentanților Guvernului
© Imagine simbol

26 august nu va fi declarată zi de odihnă pentru bugetari, așa cum era în anii precedenți. Precizarea a fost făcută pentru Ziarul de Gardă de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Contactat de Ziarul de Gardă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a confirmat că nu există pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern a unui proiect privind declararea zilei de 26 august ca zi liberă. Responsabilul de la Executiv a amintit că astfel de decizii sunt anunțate din timp, iar în cazul în care unii funcționari vor dori să-și ia o zi liberă o pot face în condițiile legii.

Potrivit legislației, 27 august și 31 august sunt considerate zile de sărbătoare nelucrătoare, atunci când se marchează Ziua Independenţei și respectiv Ziua Limbii Române.

Guvernul a anunțat anterior că, de Ziua Independenței, pe scena din PMAN vor evolua Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, interpreta din Suedia, Loreen, care a câștigat Eurovision 2023, dar și alți artiști care vor fi anunțați în perioada următoare.

Anul acesta, în R. Moldova 113 zile sunt declarate libere, iar 253 – lucrătoare.

Articole similare