Moldovagaz anunță creșterea prețului gazelor pentru septembrie 2024: 419,25 Euro/1000 m3

Moldovagaz anunță creșterea prețului gazelor pentru septembrie 2024: 419,25 Euro/1000 m3
© sursa: SA Moldovagaz

Moldovagaz a anunțat că, pentru luna septembrie 2024, prețul de achiziție a gazelor naturale va fi de 39,4 Euro/MWh, echivalentul a 419,25 Euro pentru 1000 de metri cubi, sau 8 068,72 MDL pentru 1000 m3 (fără TVA), în baza puterii calorifice prognozate de 10,64 kWh pe metru cub și cursului valutar corespunzător, potrivit MOLDPRES.

Această ajustare de preț a fost stabilită după ce Energocom a câștigat licitația organizată de Moldovagaz pe platforma electronică de tranzacționare administrată de BRM East Energy pentru livrarea de gaze în luna septembrie. Conform condițiilor contractuale dintre SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, prețul de achiziție pentru luna în curs reflectă noile condiții de piață.

În luna august, prețul de achiziție al gazelor de la Energocom a fost de 347,18 euro pentru o mie de metri cubi, marcând o scădere de aproximativ 19 euro față de luna iulie, când prețul era de 366,34 euro.

Articole similare