Oleg Creciun: La momentul de față reușim să menținem toți pacienții cu COVID în afara spitalului.
Directorul IMPS Spitalul Raional Cahul ne-a vorbit într-un interviu despre modul în care este administrată situați cu COVID-19 în instituție.
„Începând cu 1 aprilie primele ambulanțe au început să transporteze pacienții suspecți către spitalul raional Cahul. La momentul de față au fost peste 50 de cazuri suspecte. 14 pacienți internați cu COVID care se afla deja la tratament. Tot odată avem un numar de pacienți transferați la Chișinău. Noi deservim nu doar raionul Cahul dar și raioanele adiacente cum ar fi Cantemir și Leova” ne-a declarat Oleg Creciun.
Totodată, domnul Creciun a menționat că acest virus și modul de combatere a lui este o provocare și ei înțeleg foarte bine că experiența în lupta cu această patologie în toată lumea nu depășește trei luni de când a aparut pentru prima data în China. Se învață toată lumea din mers, inclusiv și spitalul raional Cahul, medicii comunică cu colegii din Chișinău și din alte țări cum ar fi Franța, Italia.
„La momentul de față reușim să menținem toți pacienții cu COVID, care sunt suspecți sau deja internați pentru tratament în afara spitalului. Cahulenii știu bine unde se află secția de boli infecțioase inclusiv și spațiile care au devenit disponibile după sistarea de boli cronice. Practic ambele etaje sunt implicate în tratamentul pacienților suspecți. Capacitățile actuale încă ne permit să menținem tot ce ține de COVID în afara spitalului” a mai declarat Oleg Creciun.
Totodată, acesta a specificat că COVID nu înlocuiește toate patologiile cu care se ocupă spitalul până acum, el vine în plus, nimeni nu a amânat nașteri, intervenții chirurgicale urgente, traumatisme, accidente rutiere și altele.
„Facem tot posibilul ca COVID-19 să fie concentrat în afara spitalului și acolo să răspundem la fluxul de pacienți urgenți. Spitalul are un plan bine determinat care are mai multe scenarii in funcție de numărul de pacienți suspecți și incluși în tratament. Avem 16 locuri pentru pacienți la tratament și 10 locuri pentru pacienții suspecți” a mai adăugat Oleg Creciun.
Oleg Creciun a mai adăugat că pacienții suspecți diferă de pacienții infectați prin faptul că ei trebuie sa fie izolați singuri într-un salon, pe când cei aflați deja la tratament pot fi internați mai mulți într-un salon.
Articolul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a Primăriei și a Consiliul municipal Cahul” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.