Orez cu dovleac, după rețeta unei familii din raionul Leova | VIDEO

Într-o casă parcă ruptă dintr-o poveste, cu pereții colorați în nuanțe vii și proaspete, cu flori schițate din mozaic, Ion și Tamara Popa și-au construit familia. „Eu veneam din Criuleni, centru raional. Nu știam nimic despre Leova. Și când colo, l-am găsit tocmai aici pe Ionel”, povestește femeia.

O seară de dans la nunta unei rude a fost suficientă ca să înțeleagă că se potrivesc. „Peste două săptămâni deja ne-am căsătorit. Ionel se temea să nu mă fure cineva”, râde Tamara, care avea pe atunci un iubit cu „intenții serioase”. „M-a cucerit din prima. N-aveam ce să mă fac și nu aș schimba nimic”, recunoaște Ion, trecându-și mâna peste brațul soției sale. 

În cei 48 de ani de căsătorie, cei doi au înțeles că totul devine mai ușor și frumos, dacă îl fac împreună. Împreună au reușit să crească două fiice și trei nepoți, să popularizeze plimbările de seară prin sat și să arate că un cuplu este fericit autentic când funcționează ca un mecanism întreg.

Și mâncarea este mai delicioasă când cei doi lucrează în bucătăria micuță și bine utilată. Iar orezul cu dovleac pe care îl gătesc la fiecare sfârșit de toamnă le amintește de copilărie, tinerețe și zilele cu mult soare, adunat de dovleacul scăldat în unt aromat și orez dulce. 

Vedeți în materialul realizat de moldovaorg. rețeta orezului cu dovleac.

Articole similare