Pastorul bisericii Emanuel: Eu ca slujitor, pe de o parte, și în același timp ca cetățean, cred că vaccinarea bună este o soluție
În raionul Cahul este instituit Cod Roșu de alertă, în legătura cu creșterea semnificativă a numărul de infectați cu Covid-19. Totuși se atestă o rată mică de vaccinare, care se presupune că este cumva dictată și de prezența cultelor religioase care nu se grăbesc să-și facă vaccinul anti Covid. Anatol Dunas- pastorul bisericii Emanuel a venit cu câteva declarații în acest sens în cadrul emisiunii inDIRECT din 6 august 2021.
“Eu ca slujitor, pe de o parte, și în același timp ca cetățean, cred ca vaccinarea bună este o soluție” afirmă Anatol Dunas.
Pastorul spune că s-a vaccinat cu prima doză de AstraZeneca și în curând urmează cea de-a doua doză. La fel au procedat și mai mulți pastori pe care îi cunoaște din Moldova, dar și de peste hotarele țării.
“Aș prefera să lucrăm la informație vizavi la dezinformare…oamenii să nu trăiască sentimentul acesta că suntem otrăviți, omorâți sau pe rol de cobai” declară Anatol Dunas.
După părerea pastorului, anumiți oameni nu se vaccinează din cauza neîncrederii pe care o au în vaccinul respectiv, din motiv că fie au fost prost informați , fie au fost amăgiți.
“Credința înseamnă să te încrezi în Dumnezeu, că Dumnezeu poate folosi o procedură medicală, medici. Dumnezeu folosește oameni în tot felul de structuri, le dă înțelepciune și pricepere. Mă încred în Dumnezeu care este protectorul vieții mele. Nu stau cu frici de la orice colț” susține Anatol Dunas.