Priorități în an pandemic: reparația unui acoperiș de biserică, achiziționarea unei mașini de tuns iarbă, a parasolarelor și climatizatoarelor

Priorități în an pandemic: reparația unui acoperiș de biserică, achiziționarea unei mașini de tuns iarbă, a parasolarelor și climatizatoarelor

În anul 2020, mai multe consilii raionale (CR) și-au reparat sediile sau au cumpărat produse care nu erau prioritare în an pandemic. Astfel, s-au cheltuit sute de mii de lei pentru renovări și mobilier, fără a se aloca bani pentru echipament medical sau produse sanitare.

Portalul Moldova Curată.md a solicitat tuturor consiliilor raionale din țară informații despre achizițiile făcute în anul 2020, inclusiv cele din banii economisiți. Au răspuns doar jumătate din cele 30 de raioane solicitate. Informațiile acumulate arată că unele consilii au gestionat ineficient banii publici, cumpărând lucruri care nu erau prioritare în an pandemic.

Într-un stat laic, biserică reparată din bani publici

CR Cahul a alocat în luna octombrie 2020 circa 150 de mii de lei pentru reparația acoperișului unei biserici. Este vorba de biserica din satul Slobozia Mare, locaș din subordinea Mitropoliei Moldovei.

Marcel Cenușa, președintele al CR Cahul, s-a arătat deranjat că este întrebat de ce au fost alocate resurse din bugetul public raional, menționând că și alte consilii locale au ajutat biserici.

„Noi nu am verificat consiliile locale în ce bază au făcut aceste alocații. Biserica aceasta este monument de stat. Noi am alocat la unica biserică recunoscută ca monument de stat și este inclus în nomenclatorul monumentelor istorice. Era prioritar. De câțiva ani se străduie să repare acoperișul. Au făcut reparație cu puterile proprii”, a precizat Marcel Cenușa, menționând că banii pentru această biserică au fost planificați în bugetul raional.

În realitate, aceste lucrări nu au fost prevăzute în Planul achizițiilor publice pentru anul 2020 conform planului de finanțare a aparatului președintelui raionului Cahul, secțiilor și direcțiilor Consiliului Raional Cahul, document accesibil pe site-ul instituției. La capitolul „Servicii”, aici sunt incluse doar lucrări de reparație a Bibliotecii pentru copii „Grigore Vieru”, dar și lucrări de reparație a sistemului de electricitate a acestei instituții.

Concert la Șoldănești

Achiziții „prioritare” a făcut și Consiliul Raional Șoldănești, care și-a reparat sediul. În acest scop, au fost alocate circa 196 de mii de lei. În lista de procurări pe timp de pandemie, oferită portalului MoldovaCurata.md de către CR Șoldănești, nu se găsesc echipamente medicale sau produse sanitare. În schimb, în lista achizițiilor publice de valoare mică găsim procurarea serviciilor muzicale, în valoare de 25 de mii de lei, fără a specifica în ce perioadă au fost prestate ele, atât timp cât nu au fost organizate concerte publice din cauza pandemiei. Președintele raionului Șoldănești, Nicolae Mîndru, a declarat pentru portalul Moldova Curată.md că serviciile muzicale au fost, de fapt, planificate în preajma Zilei de 8 Martie, sărbătoare la care au fost invitați mai mulți cântăreți, printre care și artistul de muzică ușoară Iurie Sadovnic. Tot în lista achizițiilor prioritare de la Șoldănești au fost și cumpărarea jaluzelelor în valoare de circa 10 mii de lei. 

Mașină de tuns iarbă de 70 de mii de lei

Consiliul raional Sângerei a cumpărat anul trecut o mașină de tuns iarbă performantă în valoare de 70 de mii de lei.

Octavian Banaru, șeful Direcției Finanțe Sângerei, argumentează că un astfel de echipament de grădinărit a fost util, iar mașina de tuns iarbă a fost cumpărată din economii și e destinată stadionului raional.

„Anul trecut, la articolul „competiții sportive” s-au făcut niște economii. De așa mașină este nevoie demult”, a precizat funcționarul.

La Glodeni jumătate de milion de lei pentru reparația sediului CR și doar o sută de mii de lei pentru echipament medical de protecție

Consiliul raional Glodeni a alocat puțini bani pentru procurarea produselor medicale, în schimb s-a cheltuit pe reparația sediului. Potrivit listei achizițiilor de valoare mică, obținute de MoldovaCurata.md, în anul 2020 au fost achiziționate combinezoane, halate, mănuși, bonete etc.  – în valoare totală de circa 100 de mii de lei. În schimb, pentru reparația capitală a clădirii administrative a Consiliului raional au fost alocate peste 211 mii de lei, iar pentru reparația curentă  – alte 175 de mii de lei.

Fevronia Nicolaev, șefa Direcției Finanțe de la CR Glodeni, a argumentat că sediul nu a fost reparat și renovat de zeci de ani și deoarece anul trecut au fost acumulate economii, s-au renovat unele birouri.

„În clădirea asta, vă spun că din anii 90, de când am trecut aici, nu s-a făcut nimic. Asta e fosta clădire a Partidului Comuniștilor. Era o rușine mare și tot timpul, nu avem bani, nu avem bani”, spune șefa Direcției Finanțe. 

La Leova nu s-a cumpărat echipament medical de protecție, însă pe climatizator s-a cheltuit 60 de mii de lei

Și în sudul țării, în an pandemic, autoritățile raionale de la Leova au fost preocupate de reparația clădirii CR. Potrivit achizițiilor publice de mică valoare, pentru renovare și reparație interioară (etajul III) au fost alocate peste 239 de mii de lei. Alte 54 de mii de lei au fost alocate doar pentru repararea unui singur oficiu din sediul CR Leova.

Și aici s-au cumpărat jaluzele. Așadar, pentru achiziționarea acestor accesorii, dar și a parasolarelor au fost cheltuiți circa 31 de mii de lei. De asemenea, CR Leova a cumpărat un aparat de aer condiționat de circa 60 de mii de lei. Pe un site specializat în comercializare climatizatoarelor, prețul acestor echipamente variază de la 5 mii la 50 de mii de lei, în funcție de marcă și model. Tatiana Stoiu, economistă la CR Leova, argumentează că reparațiile la instituție erau necesare. Totodată, aceasta a spus că aparatul de aer condiționat este atât de scump, deoarece a fost amplasat în sala de ședințe, care nu este încălzită suficient în timpul iernii.

Străinii ne ajută, autoritățile locale risipesc banii publici

În timp ce mai multe consilii raionale nu țin cont de pandemie și cheltuiesc irațional banii publici, optând pe reparații sau alte achiziții inutile, partenerii externi ai Republicii Moldova sar în ajutorul medicilor și a instituțiilor medicale. Potrivit site-ului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, anul trecut în contextul pandemiei de COVID-19 Uniunea Europeană a oferit țării noastre asistență medicală de peste 25.000.000 de lei, ajutorul constând în echipamente de protecție. De asemenea, și state membre UE au ajutat Republica Moldova – România, Germania, Franța, Polonia, Bulgaria, Lituania, Ungaria, Malta. În total, doar asistența directă oferită de UE și țările membre depășește 98.800.000 de lei. Potrivit informațiilor publicate de Ministerul Sănătății, și Marea Britanie a donat echipamente de protecție în valoare de peste 34.000 de lei, iar Statele Unite ale Americii au donat dispozitive medicale Spitalului din Taraclia în valoare de circa 230.000 de lei.

Încălcare a principiilor de bună guvernare

Diana Ranga-Enachi, expertă în domeniul achizițiilor publice la IDIS „Viitorul”, spune că deși achizițiile de valoare mică au fost făcute conform regulamentelor în domeniu, totuși autoritățile nu au gestionat banii publici în funcție de necesitățile reale în perioada pandemiei:

Diana Ranga-Enachi, expertă în domeniul achizițiilor publice la IDIS „Viitorul”

„Regulamentul care guvernează achizițiile de valoare mică prevede obligația autorității de a asigura utilizarea eficientă a resurselor financiare, transparenţa, obiectivitatea şi imparţialitatea procesului de achiziţie şi încrederea publică faţă de acesta. Chiar dacă procedura în sine a fost respectată, sunt îngrijorări cu privire la prioritizarea cheltuielilor bugetare și eficiența utilizărilor banilor publici. Or, situația curentă și provocările cu care se confruntă autoritățile și bugetele acestora este una care impune mai multă diligență în cheltuirea bugetelor locale și o atenție sporită pentru necesitățile instituțiilor medicale. Procurarea mașinilor de tuns iarba, într-o perioadă în care spitalele raionale nu sunt echipate corespunzător, nu este atât o încălcare a legislație, cât o încălcare a principiilor de bună guvernare”.

Informația privind achizițiile publice – sub lacăt

Unele consilii raionale au răspuns detaliat și în termen solicitării Moldovei Curate, altele însă au răspuns formal sau deloc. De exemplu, Consiliul raional Cantemir, a expediat un răspuns semnat de președintele raionului, Anatolii Ichim, în care datele sunt superficial indicate, fără a fi detaliate pe tipul de achiziții. Sunt enumerate mai multe achiziții de zeci de mii de lei ci titlul: „alte materiale”„servicii de reparații” sau „servicii de expertiză”, fără să fi menționat ce s-a expertizat sau ce bunuri au fost renovate.

Alte instituții precum Consiliul raional UngheniConsiliul raional Strășeni, CR HânceștiCR DrochiaCR EdinețCR Ocnița nu au răspuns la cererile de a comunica ce achiziții au fost făcute în an pandemic. Portalul MoldovaCurata.md va solicita repetat informația, iar în cazul neprezentării în termenul stabilit de legislație, le vom acționa în judecată.

Lilia Zaharia

Material realizat în cadrul proiectului „Cererea de transparență în perioade de criză: acțiune comună din partea OSC-urilor și a jurnaliștilor”, finanțat de BST.  

Articole similare