Publică un anunț
piatasud.md

Proiectul ”Femeia SPIA” a ajuns și la Cahul /VIDEO/FOTO

Proiectul ”Femeia SPIA” a ajuns și la Cahul /VIDEO/FOTO

Astăzi, 13 august în incinta Direcției Regionale Sud a Poliției de Frontieră a avut loc o activitate cu implicarea funcționarilor ale subdiviziunilor MAI în municipiul Cahul. Aceasta s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Femeia SPIA”.

Femeia SPIA (Sigură, Puternică, Integră, Ambițioasă) este un proiect pilot implementat de SPIA cu sprijinul financiar oferit de Programul de granturi FLEX Alumni, care este finanțat de Biroul Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentul de Stat al Statelor Unite (ECA) și administrat de Consiliile Americane pentru Educație Internațională.

În conformitate cu scopurile de sustenabilitate globală adoptate de Națiunile Unite, și anume împuternicirea femeilor, echipa de implementare a proiectului organizează și desfășoară un program de instruiri pentru funcționarele MAI din 4 regiuni ale Republicii Moldova: Ungheni, Cahul, Bălți, Chișinău.

Consecvent, planul de acțiuni se bazează pe consolidarea capacităților în domeniul integrității, abilitarea în acordarea primului ajutor premedical și oportunitatea de a discuta și soluționa problemele funcționarelor din sistemul afacerilor interne. Totodată, de menționat este faptul că, instruirile sunt livrate de către expertele SPIA în domeniile de referință.

În această ordine de idei, proiectul Femeia SPIA are o abordare personală, bazata pe distinctul personalității funcționarelor MAI, cu scopul de a oferi beneficiu sistemului per ansamblu.

Simultan, SPIA menționează că proiectul Femeia SPIA este organizat sub egida MAI. Astfel, Ministrul Afacerilor Interne, Pavel VOICU precizează că funcționarele MAI reprezintă un atu pentru sistemul afacerilor interne și va contribui la valorificarea potențialului și garantarea protecției angajatelor.

Articole similare