Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii Anticorupție, în comun cu Inspectoratul General al Poliției al MAI, au descins în această dimineață cu percheziții în mai multe penitenciare, precum și în alte locații de pe teritoriul țării.
Acțiunile a loc în cadrul unei cauze penale ce vizează posibile fapte de corupere activă și pasivă ale unor persoane implicate în procesul de implementare și aplicare a amnistiei, acordate cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și în aplicarea prevederilor articolelor 91 și 92 din Codul penal. Potrivit datelor preliminare ale urmăririi penale, faptele de corupere ar fi fost comise inclusiv cu implicarea unor persoane condamnate la închisoare, iar scopul final a constat în eliberarea din detenție a mai multor persoane condamnate la închisoare pe viață.
Precizăm că operațiunea se desfășoară cu sprijinul ofițerilor Serviciului escortări și acțiuni speciale ai CNA, ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” și ai Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera”. Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Precizăm că orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.