S-a dat startul aplicărilor pentru ediția 2024 a „Satului European”

S-a dat startul aplicărilor pentru ediția 2024 a „Satului European”

Aplicările pentru Programul Național „Satul European”, ediția 2024, sunt deschise, transmite Agora.md.

Proiectele prioritare, în acest sens, sunt cele de reabilitare a sistemelor de alimentare apă sau canalizare, iar primăriile vor putea aplica cu proiecte până la 10 milioane de lei, fără contribuția localităților.

În același timp, pe lista de priorități sunt incluse proiectele de reabilitare și instalarea iluminatului public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, instalarea sistemelor de producere a energiei folosind resursele regenerabile, (re)construcția edificiilor sportive, edificiilor pentru prestarea serviciilor sociale și a infrastructurii medicale, reabilitarea și conservarea monumentelor și structurilor istorice.

CITEȘTE ȘI: VIDEO// Cel mai mare teren de joacă din raionul Cahul a fost inaugurat la Burlăceni

Astfel, primăriile de până la 1.500 de locuitori vor putea atrage resurse de până la 1 milion de lei, iar primăriile mai mari de 1.500 locuitori – 3 milioane de lei, fără contribuția localităților, potrivit ministrului.

Totodată, vor fi susținute primăriile care vor face demersuri pentru îmbunătățirea planurilor urbanistice ale localităților și cele care care atrag proiecte din surse externe. În ambele cazuri, contribuția primăriilor va fi acoperită în proporție de 100%, spune Andrei Spînu.

Aplicările pot fi făcute în perioada 20 decembrie 2023 – 29 martie 2024.

Până în acest moment au fost implementate peste 520 de proiecte din totalul de 900 de proiecte din Programul Național „Satul European”, care sunt în derulare. Mai mult, potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale peste 90% dintre proiecte vor fi realizate până la mijlocul anului 2024.

CITEȘTE ȘI: Primăria s. Crihana Veche a fost reabilitată prin Programul Național „Satul European”

În acest sens, potrivit ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezent, peste 6o de localități au sistem de apă și/sau canalizare, 37 au fost dotate cu iluminat stradal, în alte localități au fost renovate și reabilitate casele de cultură, școlile, grădinițele, parcurile, terenurile sportive sau de joacă pentru copii.

Pentru „Satul European Expres” au fost selectate 399 de proiecte, iar dintre aceste 264 au fost implementate până în acest moment. Celelalte ar avea termenul de realizare – martie 2024.

Pentru anul 2024 sunt alocați din buget 600 milioane de lei, pentru prima etapă. Următoarea sumă de care este nevoie ar urma să fie stabilită după aplicările la program, spune ministrul.

CITEȘTE ȘI: Satul European pentru Cucoara: Peste 1 milion de lei investiți în Casa de Cultură // VIDEO

Reamintim că în anul 2023, în raionul Cahul, în cadrul programului Național „Satul European Expres” au fost finanțate 20 de proiecte.

La prima ediție a Programului „Satul European” în raionul Cahul, din 31 de proiecte depuse la concurs de către APL din raionul Cahul, 24 au obținut finanțare.

Satul European este un concurs de propuneri de proiecte în cadrul Programului de Dezvoltare Locală finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Valoarea totală a finanțării de stat se ridică la 670 milioane de lei. 

Articole similare